Strategia Națională Strategia naţională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022 – 2027 a fost adoptată în ședința de guvern, de ieri. România se aliniază, astfel, politicilor europene și internaționale și va beneficia de fonduri europene pentru proiectele din acest domeniu.
Femeile din România sunt în număr mare discriminate, izolate, plătite prost, dezavantajate și de prea multe ori victime ale violenței domestice. Nu sunt vorbe goale, ci statistici oficiale. Suntem pe locul 26 din 27 în Europa, deci la coada clasamentului realizat de Institutul European pentru Egalitate de Gen. În plus, 6 din 10 români consideră că rolul unei femei este la cratiță, în bucătărie.
În mod concret, în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2022 – 2027, sunt prevăzute măsuri și acțiuni în educație, sănătate, piața muncii, participarea la procesul de decizie, introducerea perspectivei de gen în politicile naționale. Strategia cuprinde măsuri concrete pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, în următorii cinci ani. De exemplu, mai multe locuințe protejate, asigurarea asistenței psihologice și a consilierii juridice, decontarea certificatelor medico-legale, facilitarea accesului la justiție sau acordarea unui sprijin material direct victimelor.
Strategia națională este un document esențial pentru accesarea fondurilor europene în perioada 2022–2027. Proiectul asigură continuitatea politicilor publice ale guvernului României de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați la nivel naţional. De asemenea, se continuă abordarea conform convențiilor internaționale la care țara noastră este parte a politicilor privind prevenirea și combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.
În domeniul egalității de șanse între femei și bărbați, documentul vizează, în principal, eliminarea stereotipurilor și prejudecăților privind rolurile și responsabilitățile femeilor și bărbaților în familie și în societate. Vor fi introduse în programele școlare noțiuni legate de egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați. De asemenea, la nivel național, va fi dezvoltat un program prin care, femeile din grupuri vulnerabile vor primi un ajutor înainte și după naștere. Pentru femeile din comunități marginalizate va fi organizată „Caravana medicală” pentru informare și servicii de îngrijire pre și post natale.
În ceea ce privește domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, în perioada 2022 – 2027, va fi dezvoltat un sistem unitar de servicii sociale destinate protecției efective a victimelor violenței domestice și violenței împotriva femeilor, precum și a drepturilor acestora. Acest sistem unitar se referă la crearea de locuințe protejate, acordarea asistenței psihologice și juridice, decontarea certificatelor medico-legale, facilitatea accesului la justiție sau chiar sprijin material pentru victime. Violența domestică este o realitate în România, se manifestă în toate sferele sociale și în toate domeniile de activitate. Combaterea sa este o prioritate. Cifrele pentru primele 9 luni ale acestui an sunt îngrijorătoare: peste 66.000 de cazuri de violență domestică, jumătate dintre aceste cazuri fiind înregistrate în mediul rural, majoritatea înregistrate drept fapte penale.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista