Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Mărfurile second – hand la control, încotro?

Am primit la redacție: 
În cadrul proiectului “NPRI – Naţional Peer Review Iniţiative” (Inițiativa națională de evaluare inter pares) din cadrul reţelei IMPEL – Rețeua Uniunii Europene pentru Implementarea și Aplicarea Legislației Mediului la care Garda Naţională de Mediu este direct implicată, s-au demarat o serie de întâlniri cu diverşi experţi din diferite ţări în vederea evaluării activităţii de inspecţie privind transferul deşeurilor în punctele de trecere a frontierei, în colaborare cu autorităţile partenere.
Grupul de lucru format din experţi din Italia, Olanda, Grecia, Slovacia, Macedonia de Nord şi Şerbia a avut discuţii cu autorităţile partenere: Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Direcţia Generală a Vămilor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în vederea identificării punctelor slabe şi a punctelor tari, precum şi a nevoilor de îmbunătăţire a activităţii de inspecţie a Gărzii Naţionale de Mediu în punctele de trecere a frontierei în ceea ce priveşte transferul şi trasabilitatea deşeurilor, precum şi a mărfurilor second hand şi a celor susceptibile a fi deşeuri.
Un alt scop important al acestei evaluări inter pares este îmbunătăţirea şi consolidarea metodelor de colaborare şi inspecţie cu autorităţile partenere. În acest sens în cadrul întâlnirilor desfăşurare în judeţul Bihor în perioada 06-09 Februarie 2023 găzduite de către Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor, a fost efectuată şi o inspecţie/vizită de lucru în cadrul punctului de trecere a frontierei BORŞ II.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share