Fundația Pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” (IML) pentru refuzul de a furniza informațiile publice cu privire la numărul de persoane care au avut de suferit sau au decedat din cauza infecțiilor nosocomiale contactate în unitățile sanitare din România.
Situația generată de pericolul contactării infecțiilor nosocomiale în spitalele Românești a fost în urmă cu câțiva ani de mare interes pentru mass-media. Ca urmare a scandalului public, decidenții politici au adoptat legea 3/2021 privind prevenirea, diagnosticarea și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale din unitățile medicale și din centrele rezidențiale pentru persoanele adulte aflate în dificultate din România.
Toate bune și frumoase, dar legea nu are și normele metodologice de aplicare, iar acestea nu au fost publicate nici la doi ani de la adoptarea legii. În consecință, în stil pur românesc, avem lege, dar instituțiile abilitate nu pot să o folosească. Din acest motiv, FACIAS a inițiat un proiect prin care, în baza unor informații certe oferite de INML, să poată determina decidenții să elaboreze și să aprobe normele metodologice. Așa că primul pas a fost solicitarea către INML de a furniza numărul de persoane care au avut de suferit sau au decedat din cauza infecțiilor nosocomiale. Din nefericire, deși FACIAS a menționat că informațiile solicitate sunt de interes public, INML a ignorat solicitarea și nu a oferit nici măcar un număr de înregistrare. Ca urmare a acestui fapt, FACIAS a fost nevoită să cheme în judecată INML pentru a obține informațiile solicitate. Pe de altă parte, FACIAS remarcă cu dezamăgire nivelul ridicat de opacitate a unei instituții publice în chestiuni care afectează zilnic românii internați în spitale și de aceea consideră că, în anumite cazuri, singura metodă pentru a mișca lucrurile este să le obțină în urma deciziei unei instanțe de judecată.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Congresul PSD pe 7 noiembrie și o nouă echipă de conducere
Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor la BRUXELLES