Mirela Stoeac Vlăduți, directoarea centrului de artă și știință MV sci-art, de la UPT, s-a numărat printre laureații Premiilor Radio România Cultural în cadrul celei de-a XXII-a ediții a galei ce a avut loc în data de 3 aprilie 2023, la Teatrul Odeon. Este singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România.
Astfel, au fost recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2022, alături de care s-au acordat și două premii speciale și un premiu de excelență. În plus, pentru prima oară a fost premiată arta și știința, domenii promovate prin metode neconvenționale. Printre nominalizați s-a numărat și MV sci-art, proiect demarat de Asociația META Spațiu începând cu anul 2017, care s-a materializat anul trecut într-o galerie, spațiu artistic și experimental realizat în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timisoara, care are misiunea de a conecta artiștii contemporani cu publicul, prin realizarea de expoziții de artă contemporană, rezidențe, art-talk-uri, activități de educație prin cultură, editarea de cataloage și publicații, și alte tipuri de evenimente conexe.
După câștigarea prestigiosului premiu, Mirela Stoeac-Vlăduți a declarat: „Mulțumesc domnului rector al UPT Florin Drăgan – pentru încredere, parteneriat și o colaborare excelentă, Mihaela Ghiță pentru ca m-ai nominalizat și pentru că ești cel mai mare suport și veteran al intersecției dintre stiință și artă, juriului RRC pentru onoarea pe care mi-a făcut-o prin acordarea premiului, echipei minunate și puternice a META Spațiu, echipei extinse de colegi, parteneri, voluntari, artiștilor excelenți cu care colaborăm și oamenilor de știință care participă la proiectele noastre, familiei mele pentru sprijin și tuturor prietenilor care au fost alături de mine astă seară, cât și publicului nostru drag care ne vizitează zi de zi spațiul.”
Organizația prezintă o serie de expoziții și programe publice relevante, pentru a prezenta artiști din Timișoara, din țară și din străinătate, precum și pentru a promova experimentul artistic, colaborările transdiciplinare între artă și cercetare științifică, arta contemporană bazată pe concept științific și/sau realizată cu suport tehnologic, prin producerea, organizarea și promovarea de activități artistice și culturale participative, interdisciplinare și multimediale.
Centrul administrat și coordonat de Mirela Stoeac-Vlăduți este o premieră pentru România și a devenit, în scurt timp, un reper pentru scena artistică din estul Europei, găzduind în cele doar câteva luni de existență 14 expoziții de artă, zeci de tururi ghidate, workshop-uri și prezentări și derulând în prezent trei proiecte majore care vor reuni știința și arta în Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului