Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

”Fac un apel și către toți părinții și tutorii legali să își asume rolul lor de educatori”

Primăria Municipiului Iași se implică în combaterea absenteismului școlar, ca și a altor probleme de ordine publică în unitățile de învățământ preuniversitar din oraș.
Primarul  Mihai Chirica a semnat o dispoziție prin care a însărcinat în jur de 50 de polițiști locali să ia măsuri în cele 74 de unități de învățământ din municipiu pentru constatarea și aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute de art. 360, alin (1), litera a din Legea Educației Naționale nr. 1 / 2011.
Conform Legii Educației, „constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute la alin. (1) lit. a se fac de către persoanele împuternicite de primar în acest scop, la sesizarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ”.
Potrivit art. 86, „părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu”, iar în conformitate cu art. 60 „nerespectarea dispoziţiilor (…), din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit, se sancționează cu amendă cuprinsă între 100 lei şi 1.000 lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunităţii, prestată de părinte sau de tutorele legal”.
Concret, atunci când au elevi cu un număr nejustificat de absențe, iar părinții acestora nu înțeleg să ia măsuri pentru a rezolva situația, reprezentanții unităților de învățământ pot sesiza direct polițiștii locali, care vor lua legătura cu părinții sau tutorii legali, pe care, în funcție de situație, să îi amendeze potrivit legii.
„Sunt profund îngrijorat de fenomenul absenteismului școlar în Municipiul Iași, ca și de mult prea numeroase cazuri petrecute în ultima vreme în țară de consum și trafic de droguri, de violență între elevi sau de agresiuni asupra cadrelor didactice. Toate aceste situații afectează nu numai performanța școlară a elevilor, ci și siguranța și ordinea publică în comunitate, iar pe termen lung însuși destinul acestui popor. Iată de ce, având și pârghiile legale, am decis să iau măsuri concrete pentru a preveni și combate absenteismul școlar, în parteneriat cu unitățile de învățământ preuniversitar și cu Poliția Locală. Totodată, fac apel și la cadrele didactice și la părinți să țină legătura cu polițiștii locali desemnați și să le semnaleze toate abaterile de la lege și de la normele elementare de bună conviețuire. Fac un apel și către toți părinții și tutorii legali să își asume rolul lor de educatori. Școala nu este nici loc de distracție, nici ring de lupte, ci acel loc aproape sacru în care împreună – elevi, dascăli, părinți și autorități – formăm oameni adevărați pentru o societate sănătoasă!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Acest model ar trebui să fie luat și de  alți primari, acolo unde, absenteismul este la un nivel ridicat.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share