REINAUGURAREA MUZEULUI SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să participați vineri, 2 iunie 2023, ora 15:30, la redeschiderea 
La mai bine de jumătate de secol de la inaugurarea muzeului, în noiembrie 2022 au fost demarate ample lucrări de restaurare a clădirii și de refacere a expoziției permanente într-o formulă expozițională care aduce până în zilele noastre literații dâmbovițeni. Evenimentul face parte din cadrul manifestărilor dedicate „Zilelor Județului Dâmbovița”.
Casa care adăpostește muzeul a fost construită, în perioada 1897-1898, de către scriitorul Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, care a locuit aici împreună cu familia sa până în anul 1916. Într-una dintre scrisorile adresate mentorului său, Titu Maiorescu, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti scria: „Am isprăvit grijile casei de construit. În anul în care n-am scris mi-am făcut o casă ca un colţ de rai, parc, grădină de pomi fructiferi, grădină de zarzavat. Din tinda de unde vă scriu, se vede toată valea Ialomiţei. Sute de nuanţe de verde, de albastru şi violet şi, deasupra dealurilor, coamele munţilor albe de zăpadă. Casa mea e un roman de toată frumuseţea”.
În anul 1925 scriitorul vinde „colţul de rai” medicului Oprescu, directorul Spitalului Judeţean Dâmbovița. Noul proprietar a păstrat atât distribuţia încăperilor, cât şi citatele latineşti de pe pereţii casei. Singurele reparaţii au fost cele din anul 1928, când a mărit terasa şi a adaugat etajul, prelungind casa spre curte, unde şi astăzi există teiul sădit de scriitor în anul 1903.
În anul 1968, odată cu reînființarea județului Dâmbovița, în data de 30 decembrie, muzeul a fost deschis pentru prima dată publicului. Ca noutate, iubitorii literaturii îi vor regăsi în muzeu și pe reprezentanții „Școlii de la Târgoviște”, ca și pe cei ai „Societății Scriitorilor Târgovișteni”, cărora le mulțumim pentru generoasele donații.
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026