Sesiunea anuală de comunicări științifice organizată de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, manifestare culturală cu o lungă tradiție, revine în atenția publicului cu o nouă ediție. Ca de fiecare dată, evenimentul stârnește din nou interesul comunității științifice din România.
Lucrările se vor desfășura la Deva, în zilele de 22-23 iunie 2023, când vor fi susținute peste 90 de comunicări. Pe parcursul celor două zile, municipiul de la poalele Cetăţii va deveni locul în care vor fi aduse la cunoștința publicului cele mai noi rezultate ale cercetărilor din domeniul arheologiei, istoriei și etnografiei.
În același cadru, vor fi prezentate realizări din domeniul restaurării obiectelor de patrimoniu cultural național. Pregătirea tuturor comunicărilor a implicat munca a peste 100 de specialiști, din toate aceste domenii, din județul Hunedoara și din întreaga țară.
Cu acest prilej vor fi dezvăluite detalii semnificative pentru unele dintre artefactele descoperite prin cercetări arheologice. Vor fi expuse rezultatele unor cercetări prin metode moderne de investigaţie, iar participanții vor întrezării și pagini vii din viața de demult.
Momentul reprezintă totodată şi un bun prilej pentru ca specialiştii hunedoreni să prezinte rezultatele cercetărilor proprii şi să se documenteze în legătură cu cele mai recente descoperiri.
Deschiderea oficială va avea loc joi 22 iunie 2023 la ora 9.00, în Sala cu Șemineu a Palatului Magna Curia.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)