Facultatea de Construcții a Universității Politehnica Timișoara a premiat cea mai bună lucrare de licență în domeniul ingineriei structurale în cadrul tradiționalei competiții „The John Scott Travelling Award”. Competiția reunește candidații selectați la nivelul comisiilor de licență pentru programele de studii CCIA, ICE, ICG, premiile fiind acordate de Fundația „The John Scott Memorial Trust”, având sediul în Edinburgh, UK.
Conform specificului acestei competiții, imprimat de ing. John Scott la inițierea ei, câștigătorul premiului ar urma să utilizeze banii pentru o călătorie de documentare cu specific tehnic, participare la o conferință în domeniul ingineriei structurale, sau practică la o firmă din străinătate în vederea familiarizării cu tehnologii moderne în domeniul construcțiilor. Ulterior călătoriei de documentare realizate, absolventul premiat prezintă o informare în cadrul facultății, în fața colegilor ce urmează să absolve studiile de licență în anul universitar următor.
În urma desfășurării competiției a fost stabilit câștigătorul premiului în valoare de 1500 GBP: Mura Răzvan Andrei, programul de studii CCIA – Construcții Civile, Industriale și Agricole, cu lucrarea „Studiu comparativ între o structură de rezistență din cadre de beton armat și o structură din pereți structurali de zidărie pentru o clădire de locuințe colective P+3”, coordonator conf. dr. ing. Simon Pescari.
Comisia de jurizare a competiției l-a avut ca președinte pe acad. Dan Dubină, președintele Academiei Române – filiala Timișoara și cadru didactic al Facultății de Construcții a UPT, iar ca membri pe dr.ing. Cornel Farcaș, conf.dr.ing. Mircea Georgescu, prof.dr.ing. Valeriu Stoian, prof.dr.ing. Raul Zaharia.
Inginerul John Scott, un scoțian din Edinburgh, cu o carieră marcantă în domeniul ingineriei structurale, este un vechi prieten al Facultății de Construcții de la Timișoara, prima sa vizită datând din anul 1991, când a legat o relație profesională și de prietenie cu decanul de atunci al facultății, prof.dr.ing. Liviu Gădeanu. A contribuit în mod decisiv și pe termen lung la buna funcționare a programului de studii Inginerie Civilă în limba Engleză (ICE) prin sprijinirea unei serii de stagii de documentare individuale ale unor studenți și cadre didactice de la Timișoara în Marea Britanie.
John Scott a fost și fondator al SRUE (Scottish Romanian University Exchange), fundație britanică înființată pentru sprijinirea educației tehnice în limba engleză din România. În scurt timp a fost creată și o filială SRUE în Timișoara, principalul său rol fiind de sprijinire a studenților și cadrelor didactice române din domeniul ingineriei civile prin schimburi de experiență în Marea Britanie și stimularea performanței educaționale prin premii acordate studenților români.
De-a lungul timpului, prin acest program, zeci de studenți români au avut ocazia de a studia la Universitatea din Edinburgh, iar studenți britanici au venit să studieze la Universitatea Politehnica Timișoara, înregistrându-se, de asemenea, și o serie de schimburi de cadre didactice. Fondurile acordate de SRUE studenților români aveau ca proveniență colecta publică, respectiv sume din venitul personal al lui John Scott. În condițiile în care bursele Socrates/Erasmus erau insuficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor aferente stagiului studenților români la Edinburgh, SRUE a plătit, în toată perioada , câte 1500 GPB pentru fiecare student, pentru suplimentarea burselor.
După decesul său, în 2012, John Scott a lăsat moștenire, prin testament, studenților și cadrelor didactice de la Facultatea de Construcții a UPT (domeniul ingineriei structurale), suma de 180.000 GPB pentru susținerea educației tehnice în limba engleză. Pentru a avea acces la această moștenire pe cale testamentară se creează, în februarie 2014, cu sprijinul UPT, Fundația The John Scott Memorial Trust, cu sediul la Edinburgh. Legătura fundației cu Universitatea Politehnica Timișoara se face printr-un grup de patru custozi români (acad. Dan Dubină, prof. Liviu Gădeanu, prof. Valeriu Stoian și conf. Mircea Georgescu) care decid prin vot asupra modului de cheltuire a fondurilor.
În prezent, direcțiile de acțiune ale Fundației The John Scott Memorial Trust se îndreaptă spre susținerea financiară a studenților români (doi studenți/an) care beneficiază de mobilități Erasmus+ la Universitatea din Edinburgh, premierea celor mai bune trei lucrări de licență în domeniul ingineriei structurale și premierea studenților cu cele mai bune rezultate la învățătură din anii 2-3-4 ICE.
În semn de recunoștință pentru sprijinul consistent acordat Universității Politehnica Timișoara, Senatul UPT i-a acordat domnului John Scott, în mai 2004, o Diplomă de Excelență.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
NATO testează extinderea Brigăzii Rapide în Europa de Est în timpul exercițiului din toamna anului 2025
Curs Operator Introducere, Prelucrare și Validare Date in Târgoviște
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene