Reținut 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice
La data de 18 iulie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa – Formațiunea Investigații Criminale, sub coordonarea prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de un bărbat de 30 de ani, a fost dispusă măsura reținerii.
Acesta este bănuit că, în seara de 17 iulie a.c., în timp ce se afla pe strada Sg. Erou Nicolae Marius, din Pucioasa, pe fondul unui conflict spontan, ar fi alergat cu un topor un bărbat de 39 de ani, fără a-i provoca vătămări acestuia.

De asemenea, bărbatul ar fi distrus cu toporul autoturismul persoanei respective și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
Mâine, 19 iulie, bănuitul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea prim procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista