
Cele două „corpuri” minuscule, expuse în cutii, au câte trei degete la fiecare mână şi capete alungite. Maussan a spus că au fost recuperate în Peru, în apropiere de vechile linii Nazca, în 2017. El a precizat că acestea au o vechime de aproximativ 1.000 de ani, conform datării cu carbon.
Însă, astfel de descoperiri similare din trecut s-au dovedit a fi rămăşiţele unor copii mumificaţi.
„Este pentru prima dată când viaţa extraterestră este prezentată sub o astfel de formă şi cred că există o demonstraţie clară că avem de-a face cu specimene non-umane care nu sunt înrudite cu nicio altă specie din lumea noastră şi că orice instituţie ştiinţifică le poate investiga”, a spus Maussan. „Nu suntem singuri”, a conchis el.
Jose de Jesus Zalce Benitez, directorul Institutului Ştiinţific pentru Sănătate al Marinei mexicane, a declarat că au fost efectuate radiografii, reconstrucţii 3D şi analize ADN asupra rămăşiţelor. „Pot afirma că aceste corpuri nu au nicio legătură cu fiinţe umane”, a spus el.
Deputaţii au auzit, de asemenea, de la fostul pilot al marinei americane Ryan Graves, care a participat la audieri în Congresul SUA despre experienţa sa personală cu UAP, şi despre stigmatul care însoţeşte raportarea unor astfel de apariţii.
O comisie a NASA a recomandat într-un raport publicat ieri ca Agenţia spaţială americană să-şi intensifice eforturile pentru a aduna informaţii cu privire la obiectele zburătoare neidentificate (OZN) redenumite însă „fenomene anormale neidentificate” (unidentified anomalous phenomenon – UAP) de către guvern, precum şi să ajute Pentagonul să le detecteze.

În cadrul unei declaraţii, ce însoţeşte raportul mult-așteptat, agenţia susţine că evaluează concluziile şi recomandările echipei independente ce formează comisia şi a anunţat că a înfiinţat un nou post în organigramă, cel de director de cercetare UAP. Comisia NASA, ce cuprinde experţi în domenii ştiinţifice precum fizică şi astrobiologie, a publicat raportul după ce a ţinut o primă întrunire publică în luna iunie.
„NASA dispune de o varietate de mijloace existente şi în pregătire de a observa Pământul şi spaţiul cosmic, alături de o arhivă extinsă de date istorice şi din prezent, ce trebuie folosite pentru a înţelege fenomenul UAP„, conform raportului.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026