În perioada 29 – 31 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș (Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22) găzduiește campania medicală “Împreună pentru oameni ‒ Luminează orașul prin bine”, ce are ca scop oferirea de servicii și evenimente gratuite în domeniile medical, social și educațional.
100 de medici, sprijiniți de 50 de asistente medicale și studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, în cadrul a 30 de cabinete, vor oferi consultații gratuite acoperind 25 de specialități: cardiologie, chirurgie, dermatologie, ecografie abdominală, eco Doppler, endocrinologie, gastroenterologie, ginecologie, medicină internă, medicină generală, neurochirurgie, neurologie, oftalmologie, ORL, ortopedie, kinetoterapie, pediatrie, pneumologie, psihiatrie, stomatologie, screening mamar, urologie.
De-a lungul celor trei zile, vor fi oferite consultații și analize medicale, curs de prim ajutor, o campanie de donare de sânge, seminarii pentru un stil de viață sănătos, consiliere juridică, taxi pentru persoane cu dizabilități, concert de muzică sacră.
Campania medicală Timișoara 2023 este la cea de-a 15-a ediție, prima având loc la Cluj-Napoca, când au beneficiat de servicii medicale gratuite peste 700 de persoane.
Evenimentul este organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, Direcția de Sănătate Publică, Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Asociația ATI „Aurel Mogoșanu”, Asociația studențească Amicus, Asociația Ridică-te și Umblă, Speranța TV, Radio Vocea Speranței, Banat IT.
Informații suplimentare și înregistrări pe site-ul evenimentului: https://impreunapentruoameni.ro/.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista