Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Ministerul Educației pentru lipsa de transparență în ceea ce privește infrastructura școlară.
FACIAS a adresat o serie de întrebări Ministerului Educației pentru a vedea câți copii au parte de condiții improprii pentru studiu având în vedere rezultatele dezastruoase în educație, dar fără succes.
Ascunde Ministerul Educației ceva de refuză să răspundă întrebărilor ???
FACIAS a încercat să afle direct de la Ministerul Educației mai multe date despre infrastructura școlară, având în vedere numărul alarmant de școli din România care se află într-o stare deplorabilă.
FACIAS a întrebat câte școli au toaletele în curte, câte nu au autorizație de funcționare de la DSP, câte nu au autorizație ISU, câte se încălzesc încă cu lemne sau dacă există unități de învățământ în care, elevii fac efectiv frigul în sălile de clasă, neexistând nicio sursă de încălzire.
”Dar, nu ne-au răspuns. Ori la nivelul instituției este un haos atât de mare , încât nu au aceste date, ori au ceva de ascuns. Poate cifrele obținute relevă un dezastru educațional, fapt care se vede și în statisticile europene, și pe care încearcă să îl ascundă. În orice caz, pentru refuzul lor i-am acționat în instanță. România nu mai are nicio universitate în clasamentul celor mai bune 1000 din lume, pentru prima dată în ultimii șase ani, conform topului făcut de Shanghai Ranking Consultancy, intitulat „Academic Ranking of World Universities” (ARWU). O situație extrem de îngrijorătoare” transmit printr-un comunicat de presă, cei de la FACIAS.
Decalajul educațional poate afecta întreaga societate
Mulți copii sunt privați de dreptul la educație în proximitatea domiciliului, deoarece școlile nu dispun de capacitatea necesară pentru a găzdui toți copiii din circumscripția lor școlară, mergând zilnic zeci de kilometri, în multe situații pe jos. Mulți învață în școli nerenovate, cu mobilier din anii ’70, lipsite de dotări sau merg la toalete insalubre aflate în curtea școlilor.
O astfel de situație pune în pericol nu doar calitatea actului educațional, dar și siguranța și sănătatea elevilor
Investițiile adecvate în infrastructura școlară sunt, astfel, esențiale pentru a asigura un mediu propice învățării, unde fiecare elev poate atinge potențialul său maxim. Ignorarea acestei realități, poate conduce la generarea unui decalaj educațional, care va afecta nu doar individul, ci și întreaga societate.
Începutul anului școlar 2023-2024 ne-a prins în continuarecu 189 de școli din România ce au WC-urile în curte sau „neconforme”, după cum susține ministrul Educației, Ligia Deca.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului