Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Protest: Noua Lege a pensiilor, un măr otrăvit pentru silvicultori!

Federația Sindicatelor Silva, împreună cu Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, cu susținerea Confederației Sindicale Naționale Meridian, organizează joi, 16 noiembrie 2023,  între orele 10.00 – 13.00, în Piața Victoriei, la sediul Guvernului României, un miting de protest față de Proiectul Legii privind sistemul public de pensii și a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, la care sunt așteptați să participe aproximativ 5.000 de membri de sindicat din întreaga țară.

 Guvernul României și Ministerul Muncii, în loc să intervină pentru respectarea legii și punerea în aplicare a Statutului personalului silvic, așa cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 234/2019, adoptată de Parlament cu susținerea unanimă a tuturor formațiunilor politice în luna noiembrie 2019, vin acum cu o măsură inacceptabilă în Proiectul Legii pensiilor, la art. 168 lit. e), prin care abrogă posibilitatea de încadrare a anumitor locuri de muncă din domeniul silvicultură în condiții speciale de muncă (fosta grupa I de muncă), fapt ce făcea posibilă o reducere a vârstei de pensionare pentru personalul silvic de teren cu 1 an la fiecare 5 ani lucrați în condiții speciale.

Pe această cale, silvicultorii din România își exprimă profunda indignare și nemulțumire cu privire la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, adoptată de Guvernul României în ședința din data de 9.11.2023, de a fi abrogat, fără absolut nicio justificare, așa cum reiese din Expunerea de motive a proiectului de lege, art. 20 din OUG 59/2000 Statutul personalului silvic, modificat și completat prin Legea nr. 234/2019, care prevede:

(1) Personalul silvic are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi pe cele stabilite prin contractele individuale şi/sau colective de muncă şi contractele de mandat încheiate în condiţiile legii.

(2) Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale.

(3) Perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform prezentei ordonanţe de urgenţă reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care şi-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum şi majorarea punctajelor lunare de pensie.

 (4) Perioada de vechime în muncă realizată în condiţii speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau de către deţinătorii legali de arhive.

Legea nr. 234/2019, prin art. 20, a introdus posibilitatea ca anumite locuri de muncă să poată fi încadrate în condiții speciale, având în vedere faptul că activitățile din silvicultură presupun efort fizic deosebit, desfășurat în condiții de teren accidentat, condiții atmosferice deosebite (temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, ploi, ninsori, fenomene meteo extreme), condiții vătămătoare din partea factorilor biotici (atacuri ale urșilor și ale altor animale sălbatice, precum și numeroase atacuri ale infractorilor surprinși de personalul silvic în pădure), care de multe ori, pun viața personalului silvic în pericol (în ultimii ani, 6 pădurari au fost uciși, iar peste 750 de silvicultori au căzut victime ale agresorilor surprinși în timp ce tăiau ilegal, sustrăgeau lemn sau au fost surprinși la braconaj).

Mai mult, din statisticile existente la nivelul sectorului silvic din România, s-a constatat că speranța medie de viață în silvicultură nu depășește vârsta de 63 ani, fiind cea mai scăzută speranță de viață din statele Uniunii Europene.

Având în vedere toate aceste argumente, precum și faptul că din luna noiembrie 2019, de când Legea nr. 234/2019 a fost adoptată de Parlamentul României și până în luna noiembrie 2023, când prin Proiectul de Lege a pensiilor adoptat de Guvernul României se propune abrogarea încadrării unor activități din domeniul silvicultură în condiții speciale, condițiile de muncă din domeniul silvicultură nu s-au îmbunătățit, sindicatele din silvicultură vor susține cu ocazia mitingului de protest din Piața Victoriei, în principal, următoarele revendicări:

Ø Eliminarea art. 168 lit. e) din Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii prin care Guvernul propune abrogarea art. 20 din OUG 59/2000 Statutul personalului silvic care legiferează activitățile încadrate în condiții speciale;

Ø Recunoașterea activităților încadrate în condiții speciale prin OUG 59/2000 Statutul personalului silvic și introducerea acestora în Proiectul Legii pensiilor prin completarea prevederilor art. 28, alin. (1) lit. k);

Ø Adoptarea de măsuri urgente din partea Guvernului României și a Ministerului Muncii pentru aplicarea Statutului personalului silvic în forma legiferată de Parlament;

Ø Respectarea prevederilor contractelor colective de muncă așa cum sunt negociate;

Ø Asigurarea unor condiţii de muncă, de viață, de salarizare și de pensionare decente;

Ø Eliminarea măsurilor fiscal-bugetare din Legea nr. 296/2023 care conduc la diminuarea veniturilor salariaților și încalcă drepturile negociate prin contractele colective de muncă în vigoare.

 Federația Sindicatelor Silva va susține în continuare menținerea drepturilor lucrătorilor din domeniul silvicultură, prin toate mijloacele legale, inclusiv, dacă va fi cazul, prin organizarea unor noi acțiuni de protest.

 

București, 13 noiembrie 2023

Departament Comunicare

Federația Sindicatelor Silva

Distribuie acest articol Oficial Media
Share