Un grup de prieteni potrivit, un comportament adecvat la școală și în societate, dar și consecințele consumului de substanțe interzise– sunt doar trei dintre aspectele aduse în discuție de jandarmii dâmbovițeni și reprezentanții Penitenciarului Găești pe timpul unei acțiuni informativ-preventive ce a avut loc la Liceul “Voievodul Mircea” din municipiul Târgoviște, la sfârșitul săptămânii trecute.
Jandarmii și ofițerii de poliție penitenciară le-au vorbit elevilor despre pericolele la care s-ar putea expune în cazul consumului sau traficului de substanțe interzise, dar și despre faptul că apartenența la un anturaj nepotrivit poate duce la comiterea de infracțiuni grave sau foarte grave. Totodată, la această activitate a fost prezentă și o persoană privată de libertate, condamnată pentru trafic de droguri, care le-a explicat adolescenților riscurile ce pot apărea în urma unor comportamente sau alegeri la limita legalității.

Datorită modului interactiv în care s-a desfășurat, acțiunea de informare și prevenire s-a bucurat de aprecierea cadrelor didactice și de atenția celor 120 de elevi participanți.
Asemenea activități vor continua în perioada următoare și în alte unități de învățământ stabilite în responsabilitatea jandarmilor dâmbovițeni, iar la acestea vor fi prezenți și parteneri de la Penitenciarul Mărgineni.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026