Tinerii muzicieni din întreaga lume sunt aşteptaţi să se înscrie la cele patru secțiuni ale Concursului: violoncel, vioară, pian și compoziție
Cel mai important concurs de muzică clasică din România şi unul dintre cele mai importante din lume deschide înscrierile pentru a XIX-a ediţie, ce va avea loc între 31 August şi 29 septembrie 2024 în București.
Concursul Internaţional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi este un proiect cultural strategic finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
Anul viitor, Concursul Internaţional George Enescu revine la formatul tradițional, după două ediţii în care organizarea a fost adaptată la contextul pandemiei. Ediţia a XIX-a va găzdui cele patru etape la Bucureşti, semifinalele și finalele desfășurându-se în minunata sală a Ateneului Român.
La fel ca în anii precedenţi, competiţia are patru secţiuni: violoncel, vioară, pian şi compoziţie. Termenul limită pentru înscriere este 10 mai 2024 pentru secţiunile violoncel, vioară şi pian, în timp ce lucrările pentru secţiunea de compoziţie sunt aşteptate până pe 30 iunie 2024.
Tinerii muzicieni se pot înscrie online accesând site-ul oficial al Concursului: concurs.festivalenescu.ro/apply/
Înscrierea se face prin completarea formularului de pe site. Jurizarea pentru preselecţia Concursului va avea loc online prin analizarea înregistrărilor video trimise de concurenți de către juriul desemnat de organizator pentru fiecare secțiune în parte. În urma jurizării vor fi aleşi concurenţii care vor participa la cele patru etape desfăşurate la Bucureşti: Etapa I, Etapa a II-a, Semifinală şi Finală.
Etapele I şi II ale fiecărei secțiuni se vor desfăşura la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, iar Semifinalele şi Finalele vor avea loc în Sala Mare a Ateneului Român.
„Ne bucurăm să revenim la normal în ceea ce priveşte organizarea Concursului Internaţional George Enescu, după două ediţii pline de provocări. Propunem publicului din România întâlnirea cu cei mai talentaţi tineri muzicieni din lume, viitoare staruri pe care le vom descoperi împreună pe parcursul celor trei săptămâni de Concurs” a declarat Cristina Uruc, Manager interimar ARTEXIM şi Director Executiv al Concursului Enescu.
O noutate începând cu acest an este extinderea vârstei limită pentru înscriere până la 35 de ani, în concordanţă cu World Federation of International Music Competition, organizaţie din care Concursul Enescu face parte începând cu anul 2002.
În această ediție a Concursului Internațional George Enescu vor avea loc mai multe recitaluri extraordinare, care vor aduce pe scena Ateneului Român laureați ai edițiilor anterioare, membri ai juriului și invitați speciali.
Ediția a XIX-a a Concursului se va deschide la Ateneul Român pe 31 august 2024 cu Concertul de Gală susținut de Orchestra Națională Radio. Pe scena de la Ateneul Român vor urca, în calitate de soliști, violoncelistul luxemburghez Benjamin Kruithof, violonista de origine română Maria Marica şi pianista israeliană Alexandra Segal, care vor interpreta triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră de Paul Constantinescu.
Cei trei câștigători ai ediției a XVIII-a, dar și o parte dintre finaliștii și câștigătorii edițiilor anterioare, au putut fi urmăriți anul acesta în cadrul ediției a XXVI-a a Festivalului Internațional George Enescu, atât în București în sala Ateneului Român, în Piața Festivalului, cât și în concertele desfășurate sub egida Festivalului Enescu la Satu Mare, Craiova, Arad, Botoșani, Râmnicu Vâlcea sau Pitești.
Valoarea totală a premiilor este de 125.000 EURO pentru cele patru secțiuni din concurs. Pe lângă premiile în bani, câştigătorii vor beneficia şi de promovarea națională și internațională și lansarea artistică prin intermediul parteneriatelor realizate de ARTEXIM, organizatorul competiţiei, cu agenții de impresariat artistic și orchestre din România și din străinătate. Câștigarea locului I la Concursul Enescu 2024 este biletul de acces pe scena Festivalului Internațional George Enescu, la ediția 2025 – cei mai talentați dintre concurenți vor avea oportunitatea de a concerta în ediția următoare a Festivalului alături de unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii.
„Dincolo de premiile şi oportunităţile pe care le oferă Concursul Enescu, cred că e foarte importantă călătoria pe care o parcurge un tânăr muzician atunci când decide să participe la această competiţie. Chiar dacă la final vom avea doar trei instrumentişti câştigători şi doi compozitori, cred că toţi cei înscrişi vor câştiga ceva din această experienţă. Acum vor face cunoştinţă cu muzica lui Enescu, vor avea ocazia să evolueze pe scena Ateneului Român şi vor putea să descopere publicul de la Bucureşti.” a declarat Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
338 de locuri de muncă vacante în Dâmbovița. Studii superioare, meserii, muncitori necalificați
România premiată la PTAK Warsaw Expo pentru autenticitatea, calitatea și caracterul inovator al standului național
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată