Mii de turiști au luat cu asalt în această perioadă stațiunea Straja , ca să se bucure de sărbătorile iernii și să practice sporturile preferate. Pârtiile sunt perfecte și se schiază pe un întreg munte.
Copiii, dornici să învețe din tainele sporturilor de iarnă i-au solicitat la maxim și pe monitorii de schi, Straja, având una dintre cele mai experimentate scoli naționale în acest domeniu.
” În prezent, în staţiune se schiază în condiţii optime, după ce am așteptat cu toții să ningă, iată că bunul Dumnezeu ne-a ascultat rugămințile. Pârtiile sunt întreţinute cu ajutorul ratrakurilor, aşa că, toți cei cere vin la Straja pot să schieze în cele mai bune condiţii. Din februarie și până în luna martie vom avea diferite competiţii sportive. Unele competiții sunt deja tradiție, Cupa Baloo, Bambi, Comexim și Veterenilor, dar mai avem și unele realizate în parteneriat cu partenerii noștri”, a ţinut să declare Emil Părău, investitorul principal al stațiunii.
Vor fi deschise următoarele instalații de transport pe cablu:
-telescaunul Alfa- (4locuri) deservind 1/2 din Pârtia Mutu și 1/2 din Pârtia Constantinescu;
-telescaunul 2-cu posibilitatea de a schia pe Pârtia Mutu+Constantinescu, Pârtia Canal rămânând închisă;
-teleschiul 5 pentru Pârtia Mutu.
A fost implementat și un transport gratuit care transportă turiștii din parcare, până la stația de îmbarcare.
Iată și program de transport pe cablu:
25-30 decembrie: 09:00-21:00
31 decembrie: 09:00-17:00
1 ianuarie: 11:00-21:00
Din 2 ianuarie, va fi program normal.
Cu toate aceste investiții făcute în ultimii ani, în domeniul schiabil, de administrația locală și alți parteneri privați și prin încurajarea localnicilor în implicarea activă în turism și primarul Lucian Resmeriță este convins că dezvoltarea turismului, poate deveni un motor principal al economiei locale, în anii care vor urma.
Și tot o veste bună vine chiar de la edilul local, care a anunțat public că, parcarea de la AGREMENT care deservește telegondola Straja va fi GRATUITĂ TOT SEZONUL.
”Vom face în continuare investițiile, și tot ceea ce este necesar, pentru a aduce Stațiunea Straja acolo unde îi este locul: printre cele mai bune stațiuni de munte din România și, de ce nu, din sud-estul Europei, inclusiv prin continuarea proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil, spre Vulcan. Iar stațiunea Straja este una în care, raportul de calitate a serviciilor și prețul plătit pentru acestea este unul acceptabil pentru toate buzunarele”, a conchis edilul lupenean Lucian Resmeriță.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Când Trauma blochează fluxul. Cum rănile emoționale creează stagnare fizică în sistemul tău Limfatic
O femeie a reușit să se salveze după ce a luptat 20 de ani cu o formă de cancer
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Când Trauma blochează fluxul. Cum rănile emoționale creează stagnare fizică în sistemul tău Limfatic
O femeie a reușit să se salveze după ce a luptat 20 de ani cu o formă de cancer
Florian Colceag, antrenorul de genii: Când oamenii scapă de frică li se luminează mintea