UPDATE:
O parte din trenurile cu tranzit pe ruta Caracal – Craiova (precum trenurile internaționale, trenurile ce au în compunere vagoane de dormit și cușetă) sunt direcționate pe ruta ocolitoare Caracal – Piatra Olt – Craiova.
Pentru celelalte trenuri, fie este asigurată transbordarea pasagerilor cu mijloace auto, între stațiile Craiova și Caracal și retur de către managerul infrastructurii feroviare –CFR SA, fie au suprimată temporar circulația, călătorii fiind preluați de celelalte trenuri aflate în circulație.
Pentru tranzitarea circulației pe rută ocolitoare, CFR Călători a pus la dispoziția CFR SA locomotive diesel.
Traficul feroviar a fost restricționat în noaptea de luni spre marți, începând cu ora 01:30, pe relația Craiova – Caracal, din cauza unui incident feroviar în care este implicat un tren privat de marfă.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar a fost restricționat începând cu ora 01:30 pe relația Craiova – Caracal, din cauza unui incident feroviar în care este implicat un tren privat de marfă.
”La intrarea în stația CF Leu, peste macaze, nouă vagoane din compunerea unui tren privat de de marfă au deraiat, iar alte două s-au răsturnat. Trenul aparține operatorului privat de marfă Global Rail Solutions, avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale și circula în relația Salonta – Roșiori Nord. Facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor deraiate si răsturnate, astfel încât zona Craiova – Caracal să fie redeschisă în condiții de siguranță. În acest moment, circulația trenurilor se realizează cu tractiune Diesel, pe rute alternative Craiova – Piatra Olt – Caracal (linie simplă neelectrificată). Evenimentul va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele deraierii”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate
Consiliul Local Municipal Târgoviște – Ședință extraordinară în data de 13.10.2025