Anul 2024 vine cu vești bune pentru iubitorii sportului. Avem plăcerea să anunțăm organizarea primului CAMPIONAT JUDEȚEAN DE PADEL. Campionatul se va desfășura pe etape, tur/retur, sub auspiciile Federației de Padel din România. Organizatorii anunță deschiderea sesiunii de înscriere în competiție dar și faptul că vor fi puse în joc premii atractive în bani și articole sportive profesioniste.
„Continuăm promovarea padelului în județul Timiș și în România, după un an în care Timișoara a găzduit Cupa României și a demonstrat că acest sport se bucură de o vizibilitate din ce în ce mai mare. Numărul sportivilor care practică acest sport a crescut semnificativ și, deopotrivă, numărul celor care vin spre noi din dorința de a face cunoștință cu acest sport devenit fenomen la nivel mondial”, transmit organizatorii competiției.
În contextul în care cei mai mari sportive ai lumii, de la tenismeni la fotbaliști (Djojovic, Ronaldo etc.) practică acest sport, padelul este un real fenomen, sportul cu cea mai rapidă creștere din lume, numărând peste 25 de milioane de jucători la nivel mondial.
Potrivit regulamentului campionatului, înscrierile sunt deschise până în data de 31 ianuarie, pe cele trei nivele de joc – nivel 1, nivel 2 și începători. Cu sprijinul celor doi sponsori, CONSTRUCTIM S.A. și Nox Padel, vor fi premii în bani pentru primele 3 locuri de la fiecare divizie și premii constând în articole sportive marca Nox Padel pentru primele 4 echipe clasate la final de competiție la fiecare divizie.
Fiecare echipă înscrisă va juca, lunar, unul sau două meciuri, în funcție de numărul de participanți. Echipele au posibilitatea să își planifice singure data și ora la care vor juca meciul programat în etapa respectivă. Meciurile se joacă în sistem 2 din 3 seturi, respectiv echipa care câștigă 2 seturi va câștiga meciul, cu mențiunea că în caz de egalitate la seturi (scor 1 – 1), setul decisiv se va juca în sistem Maxi TieBreak pentru stabilirea echipei câștigătoare (Maxi TieBreak: prima echipă care ajunge la 10 puncte, cu o diferență minimă de 2 puncte). În caz de egalitate în timpul unui joc, se joacă punct decisiv, urmând ca echipa care recepționează să aleagă cine primește. La finalul tuturor meciurilor din tur, vor începe meciurile din retur. Programul partidelor, în speță fiecare etapă, se vor stabili prin tragere la sorți.
Campionatul Județean de Padel va începe la mijlocul lunii februarie va avea 3 categorii valorice (Divizia A = echipe de nivel 1; Divizia B = echipe de nivel 2 sau echipe formate din jucător de nivel 1 + jucător începător; Divizia C = echipe de nivel 3 și începători), cu mențiunea că un jucător se poate înscrie la maxim două divizii, obligatoriu cu parteneri care să respecte regulile de mai sus.
Meciurile se vor desfășura la PADEL CENTER Timișoara (strada Praga nr.6, Dumbrăvița), cea mai mare bază sportivă de padel din vestul țării și singura cu terenuri omologate, furnizate de producătorul oficial pentru World Padel Tour.
Pentru detalii, vă invităm să accesați www.padelcenter.ro
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Când Trauma blochează fluxul. Cum rănile emoționale creează stagnare fizică în sistemul tău Limfatic
O femeie a reușit să se salveze după ce a luptat 20 de ani cu o formă de cancer
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Când Trauma blochează fluxul. Cum rănile emoționale creează stagnare fizică în sistemul tău Limfatic
O femeie a reușit să se salveze după ce a luptat 20 de ani cu o formă de cancer
Florian Colceag, antrenorul de genii: Când oamenii scapă de frică li se luminează mintea