În contextul protestelor masive ale fermierilor din România și alte state europene, europarlamentarul Carmen Avram a atras atenția asupra situației disperate în care se află și alte două sectoare care ar trebui să asigure hrana Europei: pescuitul și acvacultura.
Sunt patru ani de când pescarii României suferă constant pierderi financiare masive, atrage atenția Carmen Avram, negociator din partea S&D al raportului privind viitorul Politicii Comune de Pescuit, votată joi, 18 ianuarie 2024, în Plenul Parlamentului European.
„În țara mea, de exemplu, sectorul de pescuit e captiv în ape tulburi și periculoase. Anii de pandemie au ținut pescarii la mal și bărcile pe uscat. Apoi, a venit războiul din Ucraina, care s-a extins și în Marea Neagră. Mine, plutind în derivă, au ajuns până în zonele de exploatare românești, punând în pericol ambarcațiunile și însăși viața echipajelor, așa că pescarii noștri nu au mai putut ieși în larg. În tot acest timp, nu doar economia a avut de suferit. Dacă invazia Rusiei a generat pierderi financiare considerabile pescarilor care nu au mai avut acces la stocurile de pește, ecosistemul din Marea Neagră s-a dezechilibrat, din cauza înmulțirii speciilor prădătoare, care au provocat daune însemnate biodiversității acvatice”, a spus Carmen Avram, în Plenul Parlamentului European.
Dacă adăugăm și criza prețurilor la energie, care a lovit în pescari și acvacultori deopotrivă, înțelegem de ce aceste sectoare românești sunt azi într-un real pericol de faliment și dispariție. La fel cum se întâmplă și cu mulți dintre agricultorii țării.
De aceea, Carmen Avram a solicitat creșterea pragului privind ajutorul de stat în pescuit și acvacultură, la nivelul celui din agricultură, precum și direcționarea fondurilor necesare către îmbunătățirea condițiilor de siguranță la bord și eventuala creștere a cotelor de pescuit la anumite specii care nu au mai putut fi exploatate în ultimii ani.
„Raportul privind viitorul Politicii Comune de Pescuit trebuie înțeles ca o propunere de reconciliere a provocărilor din noua realitate: cea în care sectorul pescuitului îmbătrânește accelerat, în care siguranța la bordul navelor trebuie îmbunătățită urgent, și în care trebuie să dispară atitudinea discriminatorie la adresa pescuitului și a agriculturii. Pentru că ambele au un rol fundamental nu doar în asigurarea hranei noastre, ci și în protecția și conservarea mediului”, a pledat europarlamentarul român, în calitatea sa de negociator al acestui raport.
Documentul privind viitorul Politicii Comune de Pescuit a fost adoptat joi, 18 ianuarie, cu 371 voturi pentru, 92 împotrivă și 92 abțineri.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026