Fericirea lui mâine. Acum nu este cum e acum, acum este cum este inima noastră

Mâine va fi mâine cu frumusețile sau urâțeniile lui. Habar nu avem cum va fi mâine, pentru că cel mai mult depinde de noi. Poate va fi doar unul fabulos, poate unul tensionat. Dar va fi mâine, nu azi, nu acum.

Și el va fi același cu noi, influențat de ce facem noi în momentul ăsta. Putem urla, putem plânge de teama lui mâine și putem plânge ca niște proști fără să știm că mâine ar putea să ne aducă o bucurie. Nu știm. Mâine va fi mâine oricum va fi el.

Dar până la mâine este un drum. Este cel de acum, din clipa asta, cu ore, cu multe ore, cu multe stări cu NOI PE DRUM.

Contează ce facem pe drumul spre mâine.

Putem să ne dăm cu capul de pereți de spaima că mâine va fi urât și dur, însă nu dovedim decât ce săraci suntem la minte făcând din azi o zi urâta cu mâna și cu voința noastră. Este ca un soi de masochism să îl jelești azi pe mâine. Că mâine poate nu moare, poate râde.

Drumul până mâine contează, îl putem câștiga. Azi poate fi al nostru, în bucurie și iubire. Putem zâmbi, ne putem îmbrățișa dragii noștri, ne putem imbrațișa propria inimă. O putem mângâia noi înșine, îi putem lăsa pe cei dragi să ne-o alinte.

Astăzi este astăzi și trăiește în sine până mâine care mâine va fi așa cum suntem noi, indiferent că noi suntem săraci și urlăm ACUM, sau lăsăm bucuria, sau lăsăm liniștea și pacea să ne inunde sufletul.

Mâine va fi mâine oricum. Ne speriem de el dar poate nu va fi nimic urât în mâine pentru că atunci când vom păși în el se va transforma într-un azi, într-un acum. Și va fi și el minunat așa ca noi.

Că azi nu este cum vrea azi, azi este cum suntem noi. Acum nu este cum e acum, acum este cum este inima noastră.

Și atunci mâine despre care vorbim azi, el însuși nu va fi un mâine ca orice mâine ci va fi un mâine ca sufletul nostru, ca mintea noastră.

Mâine nu va fi un mâine al lui, va fi un mâine al nostru care se naște din azi, din acum. Se naște dintr-un acum al nostru, un acum după chipul și asemănarea noastră.

Și ce chip ne facem noi, și ce chip ne oferim noi nouă și celor dragi? Unul disperat și speriat, sau unul brav, candid și armonios?

Asta suntem noi acum, azi. Chipul nostru și strigarea noastră. Frumoase și calde și puternice amândouă. Și așa îl vom naște și pe mâine.

Noi suntem drumul nostru, suntem ceea ce facem pe el, pe potecă. Râdem, ne sărutăm sau stâm închiși și inspăimântați într-o colivie?

MÂINE SUNTEM NOI CEI DE AZI.