Partidul Umanist Social Liberal a organizat, sâmbătă, un marş în Cluj, în lumina recentului scandal ce îl are în prim-plan pe unul dintre fondatorii festivalului Untold şi lipsa oricărei reacţii din partea primarului municipiului.
Este inadmisibil ca, după ce nu a ratat nicio ocazie să capitalizeze electoral pe marginea festivalului, primarul Emil Boc să nu schiţeze nici cel mai mic gest, de a condamna un scandal, ce poate zgudui din temelii unul dintre cele mai importante oraşe ale ţării.
„Marşul de astăzi este un răspuns la tăcerea stânjenitoare care s-a aşternut în ultimele zile peste un subiect îngrozitor. Presa clujeană relatează zilnic, dezvăluie zilnic implicarea fondatorului Festivalului Untold în acte sexuale cu minori. Siguranţa copiilor noştri trebuie să fie primordială pentru noi toţi. Ştim că actele sexuale cu minori sunt foarte greu de descoperit, poate din cauza jenei pe care o simt victimele. Iar când acestea sunt divulgate, instituţiile statului trebuie să îşi facă datoria până la capăt. De aceea cerem Parchetului să facă lumină în acest caz. Îi solicităm primarului Emil Boc să se delimiteze de acest scandal îngrozitor, care este o pată pe obrazul Clujului. L-a susţinut necondiţionat pe acest băiat, i-a pus Clujul la picioare, iar aceasta este răsplata”, a spus Steluţa Cătăniciu, presedinta Comisiei de cercetare a abuzurilor din Camera Deputaților.
Iar atunci când aceste fapte sunt descoperite, instituțiile statului trebuie să acționeze prompt.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului