Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

A doua întrebare: De ce se sinucide Hamas?

Fâșia Gaza are cam 250 km². Cam cât Bucureștiul. Avea de asemenea, cam 2,5 milioane de locuitori. Tot cam cât Bucureștiul. In schimb, spre deosebire de București, Gaza, primea anual ajutoare de cca. 4 miliarde de dolari (în principal de la Iran și Quatar dar și de la UE, SUA și celelalte monarhii din golf) iar apa, gazul și electricitatea gratuit din Israel. Cu toate asta păreau săraci. Foarte săraci. Mult mai săraci decât bucureștenii.

Inexplicabil.

Cam așa au stat lucrurile până pe data de 7 octombrie anul trecut, o zi oarecare pentru cei mai mulți dintre noi dar în care evreii își serbau Simhat Torá și-și citeau Deuteronomul. O zi pe care grangurii Hamas au hotărât că e foarte potrivită pentru a declanșa un atac sângeros pe teritoriul Israelului. Un atac surpriză. Pe uscat, pe mare și prin aer. Devastator. In principal asupra populației civile. Atacul a reușit. Presupunând că așa ceva ar putea fi numit reușită. Au fost peste 1500 de morți, cei mai mulți torturați feroce, abia apoi executați cu sânge rece, sute de ostateci capturați, mare parte civili, sânge, mațe, autodafeuri și teroare. Dar și batjocură. Dar și mii și mii de rachete lansate asupra Israelului.

Orice om cu mintea cât de cât întreagă te-ar fi putut informa că o asemenea grozăvie va declanșa un răspuns cumplit din partea israelienilor, tăbăciți de multă vreme în atentate și măceluri. Fără milă, fără îndurare. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Cu siguranța că au știut asta și căpeteniile Hamas, atât cele trăitoare în Gaza cât și cele de prin țările de prin zonă. De altfel, toți liderii Hamas au fost vânați ulterior unul câte unul de către evrei și uciși fără ezitare. Cu zecile. Fâșia Gaza, cu tot cu sutele ei de kilometri de tuneluri și beciuri este acum demolată metodic, casă cu casă, hrubă cu hrubă. Va fi în curând doar o amintire. Un enorm cimitir de betoane răsucite.

Totuși, de ce a atacat pe nepusă masă Hamas Israelul pe 7 octombrie? De ce s-a sinucis?

Simplu. Pentru că asupra Orientului Mijlociu s-ar fi putut așterne pacea. O pace durabilă. Acordurile abrahamice (numite așa după Abraham/Ibrahim, profet atât al evreilor, cât și al musulmanilor) dintre Israel și Arabia Saudită, mijlocite de către administrația Trump, aduceau nu numai o posibilă conviețuire pașnică între musulmanii suniți și evrei dar și o spectaculoasă creștere economică a întregii zone.

Insemna dezvoltarea comerțului din Marea Roșie prin construcția de către Arabia Saudită în imediata apropiere atât a Canalului de Suez dar și a Israelului a uluitorului port și oraș Neom, loc tocmai bun să-ți lași sacoșa plină cu bunătăți, adusă fie din China, fie din Europa.

Insemna apariția unor terminale petroliere noi, ferite de amenințările ayatolahilor iranieni șiiți.

Insemna posibilitatea demarării construcției gazoductului Quatar – UE, via Iordania, Siria și Turcia.

Insemna și transfer de tehnologie israeliană către lumea musulmană sunită.

Insemna și un preț mult mai scăzut al petrolului.

Așa că popimea de la Teheran a hotărât detonarea Hamas iar ulterior și detonarea rebelilor din Yemen. Vor urma și altele. Cât vor putea de multe. In speranța incendierii întregului Orient Mijlociu. In care s-ar fi putut instaura pacea. Cu toată împotrivirea din predicile ayatolahilor.

Și a Rusiei.

Căci, ce să vezi, preconizata construcție a gazoductului Quatar – UE, ar însemna decuplarea definitivă a Europei de la conductele rusești. Iar așa ceva într-adevăr că ar schimba harta. Pe termen lung. Foarte lung.

Rusia ar deveni cu adevărat nesemnificativă economic în Europa.

De asemenea, un preț scăzut al petrolului ar apasa și mai tare asupra economiei rusești, oricum aflată sub presiune, oricum trecută pe picior de război. Așa că, la nici trei săptămâni de la măcelul din 7 octombrie, lideri Hamas erau deja în vizită la Moscova. Tot atunci era în vizită și o delegație iraniană. Probabil pentru că începuse stagiunea la Bolșoi Teatr și nimeni nu voia să rateze spectacolele de gală. Excepționale de altfel.

Sau poate pentru că orice conflict în plus, orice foc aprins în altă parte, orice eveniment ce putea arunca prețul hidrocarburilor în aer ar avantaja atât Moscova cât și Teheranul.

A nu lega conflictul din Gaza de cel din Ucraina este o greșeală. Gravă. Iar hamașii sunt doar niște drone umane. D-alea de unică folosință. Martiri. 72 de fecioare. Paradis. Știți voi.

Citește continuarea aici: