Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2010, membră a Fundaţiei pentru Tineret Dâmboviţa şi a Grupului de Acţiune Locală „Bucegi-Leaota”, implementează în perioada 29 aprilie-18 august 2024, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Nucet, cu finanţare din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, proiectul “EDUCAȚIE ȘI VOLUNTARIAT DE MEDIU PENTRU TINERET”.
Scopul proiectului este stimularea participării tinerilor, la activități non-formale educative de mediu și voluntariat, specifice turismului montan specializat.
Obiectivele proiectului sunt:
O1. Creșterea gradului de informare privind oportunitățile de participare și implicare în activități educative de mediu și voluntariat specifice turismului montan specializat care formează sau dezvoltă competențe și abilități sociale și de incluziune, dar și competențe practice specifice;
O2. Oferirea oportunităţii de participare și implicare a tinerilor în activități educative de mediu specifice turismului montan specializat, care formează sau dezvoltă competențe și abilități sociale și de incluziune, dar și competențe practice specifice.
Practic, în perioada 6 mai – 16 iunie 2024, se va organiza o campanie de informare și recrutare a beneficiarilor, desfășurată în minim 10 unități de învățământ, pentru ca ulterior, în perioada 29 iulie -2 august, un număr de 80 de tineri din țară, coordonați de monitori ai asociaţiei, să fie implicaţi în activităţile teoretice şi practice ale unei tabere tematice de educație și voluntariat de mediu pentru tineret, care se va organiza în Munții Bucegi, cu cazarea participanților la Bușteni.
Pe parcursul taberei, tinerii vor fi implicați în următoarele activități: atelier teoretic – educație pentru protecția mediului și voluntariat în turismul montan specializat (marcajele turistice din România, arii naturale protejate – Parcul Natural Bucegi, floră și faună montană, materiale și echipamente în turismul montan specializat), remarcare traseu turistic, ecologizare zonă turistică, concurs pe echipe cu probe specifice: teste teoretice, drumeţie montană, orientare turistică, coborâre în rapel, montaj cort;
Proiectul va contribui, astfel, la formarea și dezvoltarea de competențe și abilități sociale și de incluziune, responsabilizarea față de protejarea mediului înconjurător, lucrul în echipă, abilități de a găsi soluții la diferite probleme, formarea și dezvoltarea de competențe practice specifice (orientarea cu busola, montarea unui cort, parcurgerea de trasee tematice și colectarea de date, recunoașterea speciilor de plante) precum și reducerea riscului de producere a evenimentelor neplăcute sau accidentelor montane în rândultinerilor beneficiari.
Bocanciu Ileana
Preşedinte AEFC, coordonator proiect
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara
Consiliul Județean Dâmbovița continuă investițiile în localitățile din județ. 23 de UAT-uri, parte din cea mai recentă etapă a PJDL