Strada Grigore Alexandrescu din Târgoviște va intra de mâine în program de reabilitare iar lucrările vor dura o săptămână. Anunțul a fost făcut astăzi de primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, cu precizarea de a se evita această zonă în care se va circula cu restricții. Astfel, se va reface îmbrăcămintea asfaltică, de la intersecția cu Calea Câmpulung până la intersecția cu Bulevardul Regele Carol și strada Cetății.
”Fac un apel la participanții la trafic, dacă se poate, în perioada următoare, cam o săptămână, să evite această zonă, pentru că se va circula cu restricții, vom reface îmbrăcămintea asfaltică, trotuarele au fost deja reabilitate.”
Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a mai spus că în ultimii 4 ani au fost reabilitate 76 de străzi, 4 pasaje rutiere și au fost refăcute de la zero două poduri.
”Se va lucra și în perioada următoare. Nu putem să oprim investițiile doar pentru că pe 9 iunie avem alegeri.
Pentru primele 6 luni ale anului ne-am atins cele mai importante obiective pe zona de infrastructură, în contextul în care și în cartierul Prepeleac mai avem numai 3 străzi micuțe. Au început lucrările și pe Cocorilor, mai avem Valerică Dumitrescu și Hipodromului.
Toate acestea intră într-un efort de atragere de fonduri europene care plasează municipiul Târgoviște atât pe primul loc la categoria municipii de județ și în top 3 național. Suntem în top 3 național cu accesare de fonduri pe cap de locuitor cu aproximativ de 880 de euro, numai pe POR, nu vorbim de PNRR, de CNI sau alte fonduri nerambursabile. Și pregătim noul POR care la acest moment este gestionat de ADI Sud Muntenia și sperăm să menținem același ritm de accesare a fondurilor europene”, a mai adăugat edilul Târgoviștei.

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului