Având în vedere prognozele Administrației Naționale de Meteorologie și avertizările de cod portocaliu care vizează Timișul, se anunță instituirea unor restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t. Acestea se vor aplica în cursul zilei de astăzi, 19.06, mâine, 20.06, vineri 21.06 și sâmbătă 22.06.2024, în intervalul orar 10:00- 20:00, pe întreaga rețea rutieră din administrarea Consiliului Județean Timiș.
Restricțiile sunt instituite pentru protejarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
Precizăm că măsurile au fost luate în conformitate cu O.G. nr. 43/1997, art.44, alin. (2) și (3), privind regimul drumurilor cu modificările și completările ulterioare.
Conform acestora, exceptate de la aceste prevederi vor fi: transporturile de persoane, de animale vii și produse perisabile, vehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră și la lucrările de reparații și intervenții în curs pe drumurile din administrare, contractate de CJ Timiș. De asemenea, sunt exceptate transporturile poștale, de echipamente de prim ajutor, de distribuție de carburanți, cele de mărfuri sub temperatură controlată, transporturi de vehicule avariate, de apă și hrană în zone calamitate, după caz, transporturi funerare, cele care privesc activități militare sau de salubrizare stradală.
Restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Portocaliu – val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026