Cu ocazia Reuniunii Anuale a Granturilor SEE și Norvegiene pentru anul 2024, organizată de Punctul Naţional de Contact pentru aceste mecanisme din cadrul Ministerului Investiţiilor și Proiectelor Europene la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București s-a organizat și o expoziţie ce a conţinut schiţe ale unor clădiri de patrimoniu ale orașului Timișoara realizate de studenţi ai Facultăţii de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universităţii Politehnica Timișoara prin proiectul SEE 691- „Capitalizing on urban culture by promoting cultural heritage and cultural entrepreneurship”, un proiect al UPT în colaborare cu HGUt, Bryne, Norvegia.

Lucrările au putut fi astfel admirate de reprezentanţi ai Statelor Donatoare, ai Ministerului Afacerilor Externe Norvegian, ai Ambasadei Regatului Norvegiei în Romania, ai Oficiului Mecanismului Financiar, ai Ministerului Finanţelor Publice, ai Operatorilor de Program și ai altor enitităţi implicate în managementul acestor granturi. Lucrările se regăsesc și în albumul intitulat Patrimoniu cultural urban, publicat anul trecut, în cadrul proiectului, la Editura Politehnica.
Proiectul „Capitalizing on urban culture by promoting cultural heritage and cultural entrepreneurship” a beneficiat de un grant in valoare de 44.635.12 euro din Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin graturile SEE și norvegiene și s-a derulat pe parcursul anului trecut, fiind finanţat prin apelul Timișoara capitală europeană a culturii 2023. În cadrul acestui apel, din cele 23 de iniţiative finanţate, UPT a fost promotor în șapte iniţiative și partener într-o altă iniţiativă – a opta. În cadrul acestor proiecte s-au realizat conferinţe, mese rotunde, workshopuri, expoziţii, cursuri, climatoane, un recital de pian al lui Andrei Ivanovici, urmașul autorului celebrei opere ,,Valurile Dunării” și s-au publicat volume și broșuri, fiind implicaţi zeci de experţi din România și Norvegia și mii de participanţi, în special tineri – studenţi și liceeni.

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu 3,3 miliarde de euro prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la 2,8 miliarde de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.
Informații suplimentare pot fi obţinute de la directorul proiectului SEE 691, dr.ing. Rareș Hălbac-Cotoară-Zamfir – e-mail: rares.halbac-cotoara-zamfir@upt.ro
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026