Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat, pe parcursul trimestrului doi al anului 2024, „Campania națională de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare”.
Inițiativa a avut ca scop atragerea atenției angajatorilor, dar și a angajaților privind beneficiile negocierii colective, un instrument esențial pentru asigurarea unui mediu de lucru stabil și echitabil. Astfel, angajații beneficiază de mai multă stabilitate la locul de muncă, de salarii echitabile, condiții îmbunătățite de lucru, egalitate de șanse și un echilibru între viața profesională și cea personală. Există avantaje și pentru angajatori, printre acestea numărându-se un climat de muncă propice performanței, implicare și responsabilități sporite din partea personalului, dar și soluționarea timpurie a eventualelor litigii apărute.
În conformitate cu dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, privind dialogul social, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați și, potrivit dispozițiilor alin. (2) ale aceluiași articol, inițiativa negocierii colective aparține oricăruia dintre partenerii sociali. Astfel, legea dialogului social prevede că, în cazul în care într-o unitate nu există un contract colectiv de muncă (CCM), angajatorul sau orice altă parte îndreptățită, conform prezentei legi, poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment.
În cadrul acestei campanii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a organizat două întâlniri informative la care au participat 60 de reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii din județ, pentru a asigura o înțelegere corectă a legislației și a avantajelor negocierii colective. Au fost informate 45 de societăți, dintre care 32 cu capital privat, care au între 10 și 140 de salariați, și s-a dorit ca informațiile prezentate să ajungă la cât mai mulți dintre aceștia.
În acest sens, inspectorii de muncă dâmbovițeni au distribuit pliante informative, pe tema negocierii colective, a etapelor legale pe care aceasta le presupune, dar și a beneficiilor pe care le prezintă, informând un număr de 225 de angajați. În plus, informațiile au fost afișate și la avizierul instituției, pe pagina web a ITM Dâmbovița dar și prin publicarea de articole informative în presa locală. Totodată, au fost informați și un număr de 30 de angajatori prin intermediul poștei electronice.
În acest fel, se încurajează încheierea și înregistrarea CCM, care devin practic instrumente juridice cu aplicabilitate generală în unitate, asigurând că niciun contract individual de muncă nu va oferi condiții inferioare celor stabilite colectiv.
Facem precizarea că, la nivelul ITM Dâmbovița, există o persoană desemnată cu gestionarea contractelor colective de muncă, aceasta asigurând nu doar consultanță și verificarea documentelor, dar și mediere, în cazul apariției unor litigii de muncă în unitățile care au încheiate CCM.
Lixandru Marius
Inspector Șef

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026