Plutonierul-adjutant șef Constantin Rizea a primit miercuri, 10 iulie a.c., din partea primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, o diplomă de excelență „ca semn al prețuirii pentru pregătirea meritorie a sportivilor târgovișteni în competițiile naționale și internaționale.
La „Gala Performanței în Educația Târgovișteană”, eveniment care a fost găzduit de Cinematograful Independența din municipiu, au fost evidențiați și premiați mai mulți elevi cu rezultate notabile și profesorii/ antrenorii care îi îndrumă.
Jandarmul Constantin Rizea, în vârstă de 50 de ani, își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și de peste 18 ani predă artele marțiale chinezești la Clubul Sportiv „Rizea Wushu” din Târgoviște, fiind preferatul celor mici atunci când vine vorba de mișcare.
„Titi”, așa cum este cunoscut de colegi, a fost multiplu campion național, atât la amatori cât și la profesioniști, iar din postura de antrenor pregătește în fiecare an viitori campioni cu care să obțină rezultate remarcabile la competițiile interne și internaționale. Subofițerul s-a ocupat și de pregătirea fizică a jandarmilor dâmbovițeni, iar în trecut a participat și la misiuni internaționale. Acesta își exprimă recunoștința pentru sprijinul moral primit din partea conducerii inspectoratului și al colegilor alături de care își desfășoară activitatea.
În perioada următoare, în plan sportiv, prioritatea jandarmului Constantin Rizea este participarea cu unul dintre sportivii săi la Campionatul Mondial de Wushu – Juniori, care va avea loc în Brunei Darussalam.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului