Comisia ia act de hotărârile pronunțate de Tribunal în cele două cauze referitoare la accesul la contractele privind vaccinurile împotriva COVID-19 și la informațiile conexe.
Comisia va analiza cu atenție hotărârile Tribunalului și implicațiile acestora. În hotărârile sale, Tribunalul urmează, în majoritatea punctelor, abordarea Comisiei.
În special, acesta recunoaște că principiul protecției interesului comercial se aplică clauzelor contractelor privind: (a) amplasarea locurilor de producție; (b) drepturile de proprietate intelectuală; (c) aconturile sau plățile anticipate; (d) accesul la calendarele de livrare.
Tribunalul a confirmat dreptul Comisiei de a acorda doar un acces parțial la aceste informații. Acesta nu a admis decât în parte acțiunea cu privire la două aspecte.
Potrivit Tribunalului, Comisia ar fi trebuit să furnizeze mai multe explicații pentru a justifica refuzul de a acorda acces la anumite clauze contractuale și să furnizeze datele cu caracter personal referitoare la membrii echipelor de negociere, compuse din reprezentanți ai statelor membre și din funcționari ai Comisiei.
În general, Comisia acordă publicului un acces cât mai larg posibil la documente, în conformitate cu principiile deschiderii și transparenței.
În cazurile aflate în discuție, Comisia a trebuit să găsească un echilibru, greu de obținut, între dreptul la informarea publicului, inclusiv a deputaților din Parlamentul European, și cerințele juridice care decurg chiar din contractele de achiziționare a vaccinurilor împotriva COVID-19, care, dacă nu ar fi respectate, ar putea implica cereri de despăgubire care s-ar plăti din banilor contribuabililor.
De fapt, în multe cazuri în trecut, Curtea de Justiție a recunoscut necesitatea de a proteja interesele comerciale ale unui cocontractant.
În orice caz, Comisia a furnizat Parlamentului European (în temeiul Acordului-cadru privind relațiile dintre cele două instituții) informații complete cu privire la contractele privind vaccinurile împotriva COVID-19.
În conformitate cu rolul său instituțional, Comisia trebuie să asigure faptul că nu există conflicte de interese, dar și obligația de a proteja viața privată și datele cu caracter personal ale persoanelor vizate.
În această etapă, Comisia își rezervă dreptul de a lua în calcul opțiunile juridice disponibile.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Eurodeputatul Maria Grapini a cerut Comisiei amânarea aplicării taxei pe carbon la frontieră
C.E. deschide o investigație cu privire la un posibil comportament anticoncurențial al Google
„Sunt convins că nu o să sufere atât de mult clima lumii, că România îşi păstrează în continuare centralele pe cărbune din Valea Jiului, pentru care militez”