Expoziția „Am început să văd culorile” a fost creată în anul 2023, prin proiectul cultural Cămine în mișcare | Moving Fireplaces organizat de Asociația Prin Banat, și prezentată în cadrul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. În 2024, în cadrul ediției curente intitulate Moving Fireplaces – The Legacy, expoziția este adaptată și prezentată, din august până în noiembrie, la București, Brașov și Caransebeș.
Am început să văd culorile este o expoziție de artă naivă din România și Serbia, curatoriată de Andreiana Mihail. Lucrările care o alcătuiesc nu au pretenția unui compendiu istoric-explicativ, ci mai degrabă compun un traseu printre temele dominante: munca, natura, familia, distracția – tratate simplu, fără a construi vreo analiza critică a realității. Totul este așa cum se vede: narațiuni scurte fără obscurități și dificultăți, ochiul fiind doar solicitat de contactul nemediat cu multele culori și personaje.
În următoarea perioadă, expoziția va putea fi vizitată la București, Brașov și Caransebeș, astfel:
- 9-29 august 2024, București, Amzei Creative Corner / Piața Amzei, nr.13
Program de vizitare: miercuri-sâmbătă, interval 14:00-20:00
Vernisaj: 8 august 2024, ora 19:00
- 18 septembrie – 12 octombrie 2024, Brașov, Centrul Cultural Apollonia / Michael Weiss, nr. 22
- 15 octombrie – 10 noiembrie 2024, Caransebeș, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniță / Piața General Dragalina, nr. 2
Intrarea este liberă.
Organizat de Asociația Prin Banat, proiectul cultural Moving Fireplaces – The Legacy face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Partener al expoziției la București: The Institute / Cartierul Creativ
Parteneri: Consiliul Județean Caraș-Severin, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului
de Graniţă Caransebeş, Galeria de Artă Naivă Kovačica, Comunitatea Românilor din Serbia, Gărâna Jazz Festival
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului