Centura orașelor Pucioasa și Fieni, o investiție uriașă pentru județul Dâmbovița, nu ar fi putut ajunge la etapa licitației publice de proiectare și execuție fără sprijinul premierului României, Marcel Ciolacu, și al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
”Astăzi, în ședința Guvernului României, a fost aprobată Hotărârea de Guvern referitoare la construirea centurii celor două orașe. Această investiție, care se ridică la 138.000.000 de euro, va avea un impact semnificativ pentru întreaga zonă din punct de vedere socio-economic.
Construirea centurii va ușura transportul de mărfuri și persoane și va deschide Valea Ialomiței pentru investitori. Mediul privat va beneficia de o infrastructură rutieră modernă și rapidă, fapt care va contribui la dezvoltarea de noi afaceri în zonă.
De asemenea, se vor crea locuri de muncă și, totodată, vom asista la o dezvoltare urbanistică a întregii zone, eliminând în același timp traficul greu din localitățile de pe traseul centurii.
Mulțumim, încă o dată, premierului României, Marcel Ciolacu, și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru sprijinul acordat acestui proiect de o importanță majoră pentru județul Dâmbovița”, a transmis Corneliu Ștefan.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
All-on-4 vs. All-on-6 – Ce alegi când vrei o dantură completă și stabilă?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Adevărul despre moarte. Bob Monroe și experiențele sale de a ieși din corpul fizic