Ieri, la București, la sediul guvernului a avut loc întâlnire de lucru unde s-au purtat discuții legate de situația de la Complexul Energetic Valea Jiului și despre noua Lege a Pensiilor.
La această întâlnire a luat parte senatorul PSD, Cristian Resmeriță, reprezentanții Sindicatului Muntele, Intotero Natalia, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, dar și reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, Ministerului Economiei și Casei Naționale de Pensii.

”Împreună cu reprezentanții Sindicatului Muntele am participat la o întâlnire cu vicepremierul României, domnul Marian Neacșu. Alături de acesta s-au aflat și doamna Intotero Natalia Elena, ministrul Familiei, Tineretului și Egalitătii de Șanse, domnul Sebastian Burduja, ministrul Energiei, dar și reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, Ministerului Economiei si Casei Naționale de Pensii. De asemenea a fost prezent si șeful Cancelariei Primului Ministru, domnul Alexandru Mihai Ghigiu. Am discutat aspecte legate de activitatea Complexului Energetic Valea Jiului, dar și aspecte legate de noua Lege a Pensiilor”, a transmis Cristian Resmeriță, senatorul social democrat.
În cadrul discuțiilor purtate a avut loc o informare reciprocă privind ultimele evoluții în implementarea măsurilor pentru operaționalizarea Complexului Energetic Valea Jiului și raportarea acestora, atât la obligațiile Guvernului României negociate cu Comisia Europeană, cât și la angajamentul actualei guvernări, de a susține comunitățile miniere carbonifere aflate în tranziție energetică.

De asemnea s-a cerut rezolvarea unor probleme de ordin administrativ, care au apărut odată cu formarea CEVJ prin transferul activelor din proprietatea publică a statului, în proprietatea privată a statului, în cazul acesta CEVJ, demararea studiilor de fezabilitate și realizarea efectivă a grupului pe gaz la Termocentrala Paroșeni, precum și realizarea parcurilor cu panouri fotovoltaice pe perimetrele CEVJ.

Pentru că la discuții a participat și ministrul secretar de stat Doina Pârcălabu , de la Ministerul Muncii, s-a pus în discuție și aspecte care țin de noua Legea a pensiilor, despre cum îi va afecta modificarea pe pensionarii mineri din Valea Jiului și alte categorii sociale, care trăiesc în această zonă.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului