Servicii medicale la standarde europene pentru locuitorii din Timișoara, Deva, Vulcan și Sebiș. Cinci ambulatorii din aceste orașe vor fi modernizate prin Programul Sănătate, pentru care Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest este Organism Intermediar.

Este vorba de Clinica de O.R.L. și Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie – ambele din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara; de Spitalul Județean de Urgență Deva, de Spitalul Municipal Vulcan și de Spitalul de Boli Cronice Sebiș.
Ambulatoriile de aici vor fi modernizate, pentru a crea un mediu mai sigur și mai confortabil pentru pacienți. În plus, ele vor fi dotate cu echipamente medicale de ultimă generație, ceea ce va permite diagnosticarea mai rapidă și tratamente mai eficiente pentru pacienți.
Peste 34 de milioane de lei vor fi investiți în aceste proiecte, după cum urmează:
– Extinderea, reabilitarea, modernizare și echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, prin demolare parțială și extindere orizontală și verticală – 12,7 milioane de lei;
– Reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii ambulatoriului O.R.L. din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgențe Timișoara – 5,6 milioane de lei;

– Modernizarea și dotarea laboratorului de radiologie și imagistică medicală, a laboratorului de medicină nucleară; și extinderea pentru cabinet de pediatrie în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva – 1,8 milioane de lei;
– Modernizarea ambulatoriului din municipiul Vulcan – 8,1 milioane de lei.
– Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate – Pneumologie la Spitalul de Boli Cronice Sebis – faza 2 – 6,2 milioane de lei.
Perioada preconizată de derulare a proiectelor de modernizare este de doi ani.
„Aceste investiții sunt esențiale pentru noi toți. Modernizarea ambulatoriilor nu înseamnă doar clădiri noi și echipamente moderne, ci servicii medicale mai bune și mai accesibile pentru fiecare om din Regiunea Vest. Ne dorim ca locuitorii să poată primi îngrijire de calitate aproape de casă, fără stres și fără drumuri lungi. În fond, sănătatea oamenilor e cea mai importantă, și prin acest proiect ne asigurăm că toți cei din comunitate au parte de îngrijirea pe care o merită”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Pentru ADR Vest, sănătatea a fost mereu un domeniu prioritar. Numai prin Programul Operațional Regional 2014-2020, agenția noastră a sprijinit modernizarea și dotarea a 17 ambulatorii și 17 unități de primiri urgențe, înființarea a 4 centre comunitare medico-sociale, precum și achiziționarea a 158 de ambulanțe.
***
Programul Sănătate (PS) are o alocare totală de 4,37 miliarde de euro și este primul de acest fel aprobat de către serviciile Comisiei Europene în România. Programul se adresează tuturor nivelurilor sistemului de îngrijiri de sănătate, iar beneficiarii eligibili sunt:
- Ministerul Sănătății și alte autorități publice centrale;
- Autoritățile publice locale;
- Unități sanitare publice;
- Cabinete ale medicilor de familie;
- Instituții de învățământ publice;
- Entități publice și private pentru domeniul cercetării medicale;
- Alte entități publice;
- Parteneriate dintre autoritățile și instituțiile publice centrale și locale și unități sanitare și parteneriate dintre entități publice și private în domeniul cercetării medicale (doar pentru proiecte cu mecanism competitiv P5 cercetare).
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026