Duminică, 11 august a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești, Inspectoratului de Poliție al Judeţului Dâmbovița și Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă“Basarab I” Dâmbovița vor acționa pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, precum și la buna desfășurare a activităților în zona Catedralei Arhiepiscopale și Mitropolitane din municipiul Târgovişte, unde va avea loc procesiunea religioasă prilejuită de sărbătoarea solemnă a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti.

Totodată, jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenți și sâmbătă, 10 august 2024, pentru a asigura siguranța participanților la ceremoniile de deschidere, care vor debuta la ora 18:00, cu Vecernia și vor continua cu Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce se va desfășura în zona de centru, cu oprire la Mânăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni, din fața Primăriei Târgoviște.
Principala misiune a jandarmilor dâmbovițeni, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, va consta în asigurarea siguranței cetățenilor și prevenirea eventualelor fapte de natură antisocială. La această activitate se preconizează participarea unui număr mare de persoane.
Pe această cale, adresăm participanţilor la această manifestare religioasă următoarele recomandări preventive:
- să respecte indicaţiile organizatorilor și ale structurilor de ordine publică pe timpul derulării evenimentului;
- să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
- să sesizeze orice situație de pericol ori faptă de natură antisocială la patrulele de ordine publică aflate în misiune.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice