Atelierul „Micii arhitecți” a ajuns deja la cea de-a VII-a ediție, iar sâmbătă, 24 august 2024, a poposit la Șuștra, comuna Topolovățu Mare, în cadrul școlii de vară „Alternativa de Vacanță”.
Coordonatorii evenimentului, conf.univ.dr.arh. Cristina Maria Povian, cadru didactic al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT, Victoria Cociotă, director al Departamentului de Comunicare și Imagine al UPT, și Simona Mariș, absolventă al masterului de Mobilier și Amenajări Interioare din cadrul Facultății de Arhitecură și Uranism, împreună cu studenții voluntari de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, dar și cu alți voluntari care au dorit să sprijine evenimentul (Mihai Cojocaru, Ștefania Dănilă, Simona Debrenti, Mara Șerbănescu, Ioana Tănase și Andreea Salva) i-au purtat pe elevii școlii gimnaziale din localitate într-o călătorie imaginară prin orașul Timișoara.
Atelierul a fost organizat în colaborare cu Asociația Alternativ Ed din Lugoj, cu sprijinul Școlii Gimnaziale și al Primăriei Topolovățu Mare, precum și al numeroșilor susținători persoane fizice, care le-au asigurat celor mici pizza, sucuri și pachete cadou. Evenimentul a reunit 37 de elevi, de la grădiniță și până în clasa a VIII-a, din localitatea Șuștra, comuna Topolovățu Mare.
Tematica de anul acesta a Atelierului „Micii arhitecți” a fost „Arhitectura în orașul meu”. În acest sens, studenții voluntari ai Facultății de Arhitectură și Urbanism a UPT le-au oferit copiilor prezentări despre arhitectura unora dintre cele mai frumoase clădiri din Timișoara, precum Opera, Casa cu Păuni, Palatul Apelor, Casa Brück, etc. Ulterior, copiii au decorat și au realizat machetele clădirilor preferate din Timișoara.

Toate machetele au fost premiate cu punguțe cadou care conțineau rechizite, dulciuri și cadouri de la UPT.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice