Eurodeputatul Maria Grapini va participa la Chișinău, la Academia de Științe a Moldovei, la Congresul Mondial al Eminescologilor și la manifestările consacrate Sărbătorii Naționale a Limbii Române!
Și în acest an, pe 31 august, cu ocazia Zilei Limbii Române, europarlamentarul Maria Grapini a fost invitat și va participa la Chișinău, la Academia de Științe a Moldovei, la lucrările celei de a XIII-a ediții a Congresului Mondial al Eminescologilor și la manifestările consacrate Sărbătorii Naționale a Limbii Române. La acest important eveniment, eurodeputatul Grapini va prezenta un referat pe tema „Rolul Academiilor de științe în educație, creșterea competitivității economiei în spațiul european și creșterea nivelului de educație civică în spirit democratic”.
“ Cu Academia și cu Președintele Academiei, Ion Tichineanu, și Academicianul Mihai Cimpoi mă leagă o prietenie care mă onorează. Am răspuns invitației Academiei în mai mulți ani și trebuie să spun că, pe parcursul evenimentelor, se simte profundul sentiment patriotic. Cred că patriotismul curat este necesar și se poate dezvolta doar cunoscând valorile românești și istoria României. Limba română este cea mai frumoasă din lume! Limba română este comoara noastră și este datoria fiecăruia dintre noi să o protejeze. Limba noastră este cea care dă identitate milioanelor de români. Cu atât mai mare trebuie să fie interesul și preocupările fiecăruia dintre noi pentru limba și cultura română și, în consecință, să o vorbim cu mândria de a fi român!”, a precizat Maria Grapini.
Ședința va fi deschisă de Președintele Academiei de Științe a Moldovei, Acad. Ion Tighineanu, și de Președintele Consiliului Academicienilor, Acad. Mihai Cimpoi.
Alături de eurodeputatul Maria Grapini, membră a Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE – R. Moldova, dar și vicepreședintă a Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorului din Parlamentul European, va prezenta un mesaj de salut și Președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache.
Vor susţine comunicări academicienii Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, „Perenitatea lui Eminescu”, și Ion Hadârcă, vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei, „35 de ani de la repunerea în drepturi a limbii române în Basarabia”.
Ședința va continua cu înmânarea certificatelor participanților la Școala de Vară „Calea către descoperiri științifice”, dar și cu o lansare de carte.
La ședința festivă dedicată Sărbătorii Naționale „Limba română”, sunt invitați membrii titulari, membrii corespondenți și membrii desemnați ai Secțiilor de științe ale AȘM; directori de institute și agenții, rectori ai universităților, cercetători științifici, oameni de cultură și arte.
De menționat faptul că Acad. Mihai Cimpoi va modera ședința festivă dedicată Sărbătorii Naționale “Limba Română” și deschiderea Congresului Mondial al Eminescologilor (ediția a XIII-a) „Eminescu și artele / Eminescu în arte”.
Continuarea lucrărilor Congresului Mondial al Eminescologilor va avea loc în ziua de 1 septembrie, începând cu ora 09.00, la Centrul Internațional Academic „Mihai Eminescu”.
De menționat faptul că Ziua Limbii Române este sărbătorită la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013.
Totodată, Ziua Limbii Române este sărbătorită și în R. Moldova, pe data de 31 august, după ce, în această zi, din anul 1989, la Chișinău, a fost votată legislația care prevedea revenirea la limba română și la grafia latină.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului