În perioada 26-30 august 2024, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara a avut plăcerea de a găzdui Școala de Vară „La Vest de Est/La Est de Vest. O hibridare culturală”, un eveniment organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității din București.

Pe parcursul unei săptămâni, masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Litere din București au fost oaspeții de onoare ai UVT, participând la o serie de activități care au explorat bogăția culturală și istorică a regiunii Banatului. Această inițiativă le-a oferit participanților o perspectivă unică asupra diversității culturale a regiunii.
Programul intens al școlii de vară a inclus ateliere tematice, întâlniri cu scriitori, tururi ghidate și vizite la muzee, precum și excursii în orașele Jimbolia, Lipova, Radna, Arad, Oravița și Socolari. Sub îndrumarea unor personalități precum Adriana Babeți, Pia Brînzeu, Mircea Mihăieș, Marcel Tolcea și Vasile Popovici, participanții au abordat trei teme majore: „Proximități culturale. Modalități de întrebuințare”, „Cartografii literare. Banatul din cărți” și „Statele Unite ale Literaturii?”.

Fiecare zi a școlii de vară a fost marcată de vizite și întâlniri care au scos la iveală bogăția culturală a Banatului. Excursiile au oferit participanților ocazia de a descoperi comorile culturale și istorice ale regiunii, iar discuțiile și seminarele au aprofundat legăturile dintre literatură, istorie și geografie, oferind masteranzilor și doctoranzilor o perspectivă mai amplă asupra contextului cultural în care se află.
Evenimentul face parte din programul cultural „Ei. Ele. Noi. Împreună” și a fost finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Consiliului Județean Timiș.

Evenimentul a fost co-finanțat de AFCN. Acesta nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Corneliu Ștefan: Județul Dâmbovița se dezvoltă. Care sunt rezultatele ultimilor 5 ani la conducerea Consiliului Județean Dâmbovița
CJD prezintă bilanțul primului an din al doilea mandat al președintelui Corneliu Ștefan
NATO testează extinderea Brigăzii Rapide în Europa de Est în timpul exercițiului din toamna anului 2025