Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Starea de alertă va fi instituită în zonele afectate de inundaţii din judeţele Galaţi şi Vaslui

Ajutoare de urgență de 10.000  de lei pentru sprijinirea a aproximativ 6.500 familii și persoane singure afectate de furtuni, inundații și alunecări de teren

Starea de alertă va fi instituită în zonele afectate de inundaţii din judeţele Galaţi şi Vaslui, pentru efectuarea urgentă a lucrărilor de reparaţii, atât la casele şi anexele distruse, cât şi la drumuri, poduri şi alte obiective de infrastructură locală.

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, acordarea de ajutoare de urgență de 100 de milioane de lei pentru sprijinirea a aproximativ 6.500 de familii și persoane singure care se află în situații de necesitate cauzate de inundații, alunecări de teren și alte fenomene meteorologice deosebite produse recent în țară, astfel:  câte 10.000 lei pentru fiecare familie și persoană singură din localitățile afectate, iar la  familiile persoanelor decedate( 7)  ca urmare a inundațiilor, alunecărilor de teren și fenomenelor meteorologice deosebite beneficiază suplimentar de câte 10.000 de lei, pentru fiecare victimă.

“Prin acordarea acestor ajutoare, Guvernul intervine în regim de urgență să sprijine persoanele afectate de calamitățile naturale înregistrate în ultimele zile. Având în vedere situația extrem de gravă a acestor oameni, am stabilit un mecanism de plată fără realizarea de anchete sociale, pentru ca banii alocați să ajungă în cel mai scurt timp la persoanele care au nevoie de ajutor.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Actul normativ aprobat prevede că ajutoarele de urgență nominale se aprobă prin notă de ministrul Muncii și Solidarității Sociale, iar sumele individuale se stabilesc în cuantumul prevăzut, pe baza borderourilor întocmite de agențiile pentru plăţi şi inspecţie socială din județele afectate, cu sprijinul Instituției Prefectului și al primăriilor localităților afectate.

Suma necesară se suportă din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, suplimentat din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului.

”Așa cum le-am promis zilele trecute oamenilor loviți de inundații din Galați, alocăm azi primele sume pentru a compensa o parte din pagubele suferite. Fiecare familie afectată va primi un ajutor de urgență din partea Guvernului de maxim 10 mii de lei. Iar, în cazul acelor familii care și-au pierdut pe cineva drag, aprobăm un ajutor suplimentar de 10 mii de lei.

Suma totală a acestui prim ajutor este de 100 milioane de lei. Este un gest obligatoriu de solidaritate față de românii încercați greu de soartă.

Prin acest cadru legislativ aprobat azi, putem interveni cu ajutoare de urgență în orice altă zonă, dacă va fi nevoie. Sperăm să nu mai fie cazul și să depășim fără alte probleme majore acest episod de vreme severă.

Evident, prioritatea o reprezintă efectuarea urgentă a lucrărilor de reparații, atât la casele și anexele distruse, cât și la drumuri, poduri și alte obiective de infrastructură locală. De aceea, la propunerea prefecților de Galați și Vaslui, sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Administrației și Internelor să instituie starea de alertă la nivelul celor două județe. Astfel, autoritățile locale se pot mișca rapid pentru a contracta lucrări și servicii în termen extrem de scurt.

De asemenea, vrem ca toți copiii din comunele afectate să poată merge în continuare la școală. Sunt localități unde școlile au fost grav avariate. De aceea, aprobăm eliberarea urgentă de la Rezervele Statului a patru clădiri modulare, în care copiii pot învăța temporar până când situația revine la normal. Autoritățile locale, împreună cu ministerul Educației, se ocupă și vor operaționaliza rapid aceste școli temporare.

Aș dori să le mulțumesc tuturor instituțiilor locale și centrale implicate în acest efort. Sunt mii de pompieri, militari, polițiști, medici și angajați din administrațiile locale care au muncit non-stop de aproape 72 de ore.

În numele tuturor, îi asigur pe locuitorii afectați de inundații că nu ne vom opri până când nu vom repara șoselele și podurile din zonă, până când nu vom reface toate locuințele distruse,  astfel încât,  viața lor să revină cât mai aproape de normal.

Închei, nu fără a saluta solidaritatea mediului privat românesc cu românii din zonele afectate de inundații. Azi, ar fi trebuit să merg la Buzău unde s-a redeschis o importantă fabrică de materiale de construcții din județul Buzău. Înțeleg că acest grup va face o donație constând în materiale de construcții pentru refacerea celor mai afectate case.

Le mulțumesc pentru că se alătură efortului guvernamental!  Este un gest demn de respect și sunt convins că vor fi urmați și de alte societăți comerciale sau ONG-uri. Pentru că asta înseamnă cu adevărat solidaritatea!” a transmis premierul Marcel Ciolacu.

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share