Rezultatele Times Higher Education World University Rankings pentru ediția 2025 poziționează Universitatea de Vest din Timişoara între cele 22 instituţii de top din ţară (locul cinci alături de alte universităţi din România), în intervalul 1201-1500 la nivel mondial, fiind singura universitate din Timișoara inclusa in clasamentul celor mai prestigioase 1500 de universități din lume. Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „UVT și-a îmbunătățit în mod constant rezultatele în ultimi doi ani, de la poziția a șaptea la nivel național anul trecut, respectiv includerea în categoria 1500+ în urmă cu doi ani, la poziția a cincea acum, fapt care evidențiază evoluția pozitivă și interesul pentru performanța în cercetare și rezultate academice de excepție.” Ranking-ul realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) este unul dintre cele mai prestigioase 9 clasamentele utilizate în analiza Metarankingului național – clasamentul universităților din România. Clasamentul THE este unul dintre cele mai vechi, fiind prezent încă din 2004 și se concentrează pe excelența academică la scară globală evaluând universitățile sub aspectul următoarelor 5 dimensiuni: activitatea de predare (29,5%), activitatea de cercetare (29%), calitatea cercetării (30%), industrie (4%) și perspectivă internațională (7,5%). Dintre aceastea, UVT a obținut cele mai bune rezultate la calitatea cercetării și perspectiva internațională, în acord cu anvergura europeană și ambiția UVT de a fi cea mai importantă universitate din vestul țării. |
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani