Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

MILITARII CHEAMĂ SOCIETATEA CIVILĂ LA PROTEST CHIAR DE ZIUA ARMATEI!

MILITARII, REZERVIȘTII ȘI VETERANII DIN TEATRELE DE OPERAȚII CER DOAR ATÂT:
Art. 1
Începând cu data de 01 noiembrie 2024, toate prevederile ordonanțelor de urgență ale guvernului care au modificat conținutul L.223 a pensiilor militare de stat se abrogă.
Art. 2
Începând cu aceeași dată, 01 noiembrie 2024, se recalculează și se pun în plată toate pensiile militare de stat, RETROACTIV, în conformitate cu textul original al L. 223 a pensiilor militare de stat.
Subiectul pensiilor militare este unul de mare interes pentru cei care sunt astăzi în rezervă și retragere, dar nu ar trebui sa fie indiferent nici celor în activitate.
Modificările aduse Legii 223/ 2015 au eliminat constant majoritatea compensațiilor pe care norma legală le acorda militarilor. A fost plafonată pensia la nivelul mediei soldelor.
A fost eliminat, indirect, Ordinul Meritul Militar și procentele aferente pensiei suplimentare. A fost eliminată actualizarea în funcție de solda de grad și funcție a militarilor în activitate.
A fost eliminată indexarea cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. A fost modificată perioada de referință și a crescut vârsta de pensionare până la 65 de ani.
Acum, diferențele de cuantum al pensiilor, pentru persoane care și-au desfășurat activitatea în condiții similare, identice, de muncă, SUNT ENORME !
Defavorizații și urgisiții sunt pensionarii militari din generațiile celor mai vârstnici, ajungându-se în situația ca, progresiv, cei mai vârstnici pensionari militari, cu vârste peste 80 de ani, să aibă o pensie de, CHIAR, 3 ORI MAI MICĂ față de omologii lor,  care ies astăzi la pensie.
                                Pe 25 octombrie de ZIUA ARMATEI  vor protesta, iar unii anunță că vor intra și în greva foamei
Doar un gest extrem și care să penetreze emoțional în rândul societății ar mai putea determina politicienii iresponsabili și vremelnici să facă ceea ce trebuie pentru militarii care au slujit cu sânge această țară ci nu doar pentru interesele de grup, de clan partinic, pentru a ajunge la resursele acestei țări.
Dacă militarii în rezervă au ajuns în disperare de cauză, să recurgă la greva foamei, înseamnă că situația este foarte gravă, iar autoritățile statului trebuie să ia de urgență măsuri pentru soluționarea revendicărilor, de altfel, cunoscute.
Actualizarea soldelor de grad și functie, astfel încât fiecare pensionar militar să primească în aceste solde doar ceea ce le lipseste din valorile majorate prin Legea 153/2017 și OUG nr 26/2024, așa cum este reglementat in Plx 540/2024, asigură diminuarea inechităților, cu un impact bugetar mult mai mic decât cel „aruncat” în spațiul public. (…)trebuie să se iasă din logica indusă de unii politicieni și de finanțiștii din structurile de aparare, potrivit căreia, actualizarea ar aduce o majorare egală în cuantum pentru toti militarii pensionari și multiplicate cu 180.000 de rezerviști.
                                                                                               

”NOI VREM CA PÂNĂ LA 24 OCTOMBRIE, ORI PRIN OUG, ORI PRIN AMENDAREA PLX 262/2024, CUM AM CERUT ÎNCĂ DIN APRILIE, ORI PRIN PROIECTUL LEGISLATIV LIBERAL (IDEAL PENTRU CĂ ÎNLĂTURĂ TOT VENINUL STRECURAT DE ECHIPA LOV–ROȘU-JIANU) SĂ REZOLVAȚI PROBLEMA!  CA SĂ PUTEM VENI, CU SUFLETUL ÎMPĂCAT, ÎN PIAȚA VICTORIEI, PE 25 OCTOMBRIE, SĂ VĂ URAM SUCCES ÎN ALEGERI! Honor et Patria! Vae victis!” transmite președintele SCMD, Col. (r) dr. Mircea DOGARU.

                               Blestemata de OUG 59/2017 produce iar efecte nenorocite pentru pensiile militare 

De data asta lovește în cei pensionați după 2017, care nu beneficiază de creșterea pragului de impozitare de la 2000 la 3000 de lei .

În data de 12 septembrie 2024, în Monitorul Oficial al României a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2024 privind completarea Legii nr. 244/2024 pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și stabilirea unor măsuri fiscale. Dispozițiile acestui act normativ stipulează faptul că, prin derogare de la prevederile art. 101 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu veniturile din pensii aferente lunii octombrie 2024, acordate în baza Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, plafonul de venit neimpozabil lunar este de 3.000 lei.
Ca atare, începând cu luna octombrie 2024, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale a calculat și reținut impozitul pe veniturile realizate din pensii militare de stat prin deducerea plafonului de venit neimpozabil lunar de 3.000 de lei.  Astfel, pentru pensiile stabilite anterior datei de 15 septembrie 2017, ale căror cuantumuri brute se situează peste nivelul de 3.000 lei, se observă o creștere a cuantumurilor nete între 1 – 100 lei. Pentru drepturile de pensie stabilite ulterior modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, prin plafonarea cuantumului pensiei nete la media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei, impozitul calculat și reținut nu afectează pensia netă aflată în plată.

”Cum în textul OUG nr. 110/2024, pe care o găsiți mai jos, nu apare o astfel de mențiune, doresc să transmit camarazilor beneficiari de pensii militare plafonate să NU se aștepte la creșterea cuantumului din pensie încasat în luna octombrie, pentru că acest lucru NU se va întâmpla.
Acest lucru este posibil deoarece pensionarii plafonați nu încasează pensia netă, ci media soldelor lunare nete aferente mediei soldelor lunare brute pe care le-au ales ca bază de calcul.
Totodată, doresc să-mi exprim o nedumerire referitoare la textul articolului unic al acestei ordonanțe. Dacă, în afara pensiilor contributive din sistemul public, legiuitorul a dorit ca pragul de 3000 de lei să se mai aplice doar pensiilor militare (care sunt recunoscute că au doar componentă necontributivă), 𝗱𝗲 𝗰𝗲 𝗿𝗲𝗴𝗹𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗶𝗻 𝗮𝗿𝘁𝗶𝗰𝗼𝗹𝘂𝗹 𝘂𝗻𝗶𝗰 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗱𝗲𝗿𝗼𝗴𝗮𝗿𝗲 ș𝗶 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗹𝗶𝘁𝗲𝗿𝗮 „𝗯” 𝗮 𝗮𝗹𝗶𝗻. (𝟮) 𝗮𝗿𝘁. 𝟭𝟬𝟭?Să ne așteptăm la o contestare a ordonanței din partea pensionarilor impozitați conform literei „b”?” a transmis și col(r) Georgeta Gheorghe.

”Condamn cu fermitate blocarea unui proiect de lege esențial pentru militarii noștri, orchestrată de către PSD din motive pur politice. Pensiile militare nu ar trebui să fie un subiect de negociere sau orgoliu politic. Cer PSD să adopte de urgență legea care asigură actualizarea echitabilă a pensiilor militarilor români!” spunea în mesajul său fostul ministru al Apărării, liderul și candidatul liberalilor pentru cea mai inaltă funcție în stat, Nicolae Ciucă.

În replică, iată că a venit și răspunsul celor de la PSD:  Nu PSD blochează actualizarea pensiilor militare

PNL să înceteze fentele electorale cu proiectele de lege privind pensiile militare. PSD va vota în Parlament modificările legislative care rezolvă solicitările pensionarilor militari. Totodată, PSD solicită PNL să înceteze să mai folosească această categorie de pensionari în scop electoral!
Nu le blochează nimeni proiectele de lege.  Singurii care blochează sunt chiar liberalii, care s-au încurcat în inițiativele depuse în Parlament, pe această temă.
PROIECTUL 1
Încă din luna aprilie, reprezentantul PNL care conduce Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților ține la sertar un amendament privind actualizarea pensiilor militare prin raportare la soldele de grad sau la salariile cadrelor aflate în activitate (PL-x nr. 262/2024 Lege pentru aprobarea OUG 26/2024). Fără nicio o explicație, luni de zile, reprezentantul PNL a refuzat să trimită acest amendament la Plen, pentru votul final.
PROIECTUL 2
Pe de altă parte, într-un demers pur electoral, la începutul lunii septembrie, PNL a depus o altă inițiativă în Parlament cu un conținut similar, cu singurul scop ca semnăturile PNL să fie pe actul normativ care rezolvă problemele pensionarilor militari(Pl-x nr. 540/2024 pentru modificarea Legii 223/2015).
PROIECTUL 3
 Însă tot PNL și-a blocat propria inițiativă, după ce Nicolae Ciucă a agreat în Coaliție realizarea unui alt proiect de lege, cu același obiect, care să fie semnat de liderii celor două partide aflate la guvernare. Prin urmare, domnule Ciucă și stimați liberali, nu vă mai bateți joc de pensionarii militari! Dați drumul propunerilor legislative pentru a primi votul final! PSD va vota pentru actualizarea pensiilor militare.
„Sper că acum, în al doisprezecelea ceas, clasa politică și conducerea MapN (mai ales!) să-și dea seama de prostiile pe care le-au făcut și să le repare. Nu este posibil să-ți bați joc de o categorie socială, pe care se sprijină însăși existența statului,” fie el și eșuat”, așa cum l-a descris așa-zisul Comandantul Suprem, care zace de zece  ani și n-a mișcat un deget pentru rezerviști.
„Armata este ultima carte pe care o joacă o Naţiune”, spunea Mareșalul Ion Antonescu. Cei ce conduc, efemer, destinele României, ar trebui să ia aminte” conchide Gheorghe Badea, un fin critic al societății actuale românești.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share