Sărbătoarea Sfintei Parascheva se celebrează în fiecare an pe 14 octombrie și atrage mii de pelerini în orașul Iași, acolo unde se află moaștele ei.
SCUMPETURI ŞI ZDRENŢE
Au fost mai multe „vieţi” (biografii) ale Sfintei Paraschiva.
Sfânta se bucura de o asemenea faimă că una dintre aceste „vieţi” a fost scrisă de un patriarh celebru, Eftimie de Târnovo. După cum scrie el, Sfânta Paraschiva s-a născut la Epivat, un sat din apropierea Constantinopolului, din părinţi binecredincioşi, foarte înstăriţi, care o îmbrăcau în hăiniţele cele mai scumpe. Ea însă, copilă, îşi dăruia hainele fetiţelor sărace şi, spre disperarea părinţilor, se îmbrăca în zdrenţele murdare ale acelora.
Dar pronunţând numele patriarhului Eftimie, trebuie să venim cu nişte explicaţii.
Suntem către sfârşitul secolului XIV. În nordul Dunării se întemeiaseră Principatele, Ţara Românească şi Moldova. În sudul fluviului domina puternica împărăţie a Asăneştilor. Patriarhul Eftimie în Viaţa Sfintei Cuvioase Paraschiva povesteşte cum ţarul Ioan Asan II a cucerit Macedonia, Muntele Athos, Tesalonicul, Tesalia, Dalmaţia, i-a învins pe cruciaţii care cuceriseră Constantinopolul şi i-a obligat să-i plătească tribut.

Cum el, ca toată lumea, auzise despre moaştele Sfintei Paraschiva, dorea să le aibă în capitala sa. Reamintim că împăratul Ioan Asan era român, iar capitala sa era tocmai cetatea Târnovei, cea în care Eftimie scria toate acestea.
La strămutarea moaştelor de la Constantinopol, în drumul lor spre Târnovo, ele erau întâmpinate de mulţimea ce pretutindeni le ieşea înainte cu lumânări şi tămâie. Împăratul însuşi, însoţit de mama sa Elena, de soţia Ana, patriarhul şi înalţii demnitari ai statului, a aşteptat sfintele moaşte la 4 mile în faţa Târnovei. Cu acest maiestuos alai, corpul Sfintei Paraschiva a fost condus şi aşezat în biserica patriarhală. E de remarcat că, datorită cultului ce luase amploare, pe timpul ţarului Ioan Asan la Târnovo exista o biserică purtând hramul Sfintei Paraschiva.
De prisos să spunem că trupul sfintei era aşezat într-o raclă de aur, iar ea era îmbrăcată în straie de asemeni aurite.
Vremurile erau însă tulburi. Pe la 1393, turcii asediază Târnovo unde patriarh era chiar Eftimie, autorul scrierii pe care o discutăm. Grigore Ţamblac, de asemeni contemporan al evenimentelor şi originar din Târnovo, relatează:
„Când toate cele ce erau de bun preţ se aduceau de pretutindeni în cetatea cea supusă înaintea feţei cuceritorului, aduse au fost şi cinstitele moaşte, dezbrăcate de podoabele cele preţioase şi învelite în nişte trenţe sărăcăcioase. Le-a cerut şi le-a dobândit de la sultanul stăpânitorul Moldovlahiei carele domnea peste oraşele de la Dunăre şi a dus la sine această comoară…” Domnul acesta nu era altul decât Mircea cel Bătrân, iar acesta era primul popas al Sfintei Paraschiva pe pământul românesc din nordul Dunării.
Vrem însă a vă atrage atenţia asupra unei întâmplări: „Când toate cele ce erau de bun preţ se aduceau de pretutindeni în cetatea cea supusă înaintea feţei cuceritorului, aduse au fost şi cinstitele moaşte…” Nu e greu de imaginat ce făceau turcii cu ele dacă le vedeau împodobite în aurăriile lor. Localnicii însă au avut grijă să le aducă „dezbrăcate de podoabele cele preţioase şi învelite în nişte trenţe sărăcăcioase.”
Surpriză! În acest moment crucial pentru existenţa ei, cu sfânta se petrece un lucru pe care noi îl ştim că se petrecea frecvent încă din copilăria ei: ea se dezbracă de veşmintele cele scumpe şi se îmbracă în zdrenţe. Credincioşii fac asta ca să o salveze, şi asta o salvează, dar pentru ea era ceva obişnuit, ceva ce o caracterizează, ceva ce ea făcea mereu în copilărie.
Şi asta face şi acum. Ne dăruieşte nouă scumpele ei virtuţi, credinţa în Dumnezeu, bunătatea, mila pentru cei oropsiţi, şi ia asupra ei netrebniciile noastre, zdrenţele din sufletele noastre.
Textul este scris de Miron Scorobete cel de veșnică pomenire și amintire.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului