Tinerii, studenți sau absolvenți, sunt îndemnați să-și pregătească CV-urile pentru cel mai mare târg de joburi și internship-uri din partea de vest a țării. Zilele Carierei, eveniment cu tradiție al Universității Politehnica Timișoara a ajuns la a XXV-a ediție și se va desfășura în zilele de 16-17 octombrie 2024, între orele 10:00-17:00, la Cantina UPT din Complexul Studențesc. La eveniment vor participa peste 35 de companii și organizații de stat.
Târgul este organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al UPT pentru studenți și absolvenți care doresc să își cunoască posibilii viitori angajatori și chiar să își găsească un loc de practică sau muncă. Târgul este o ocazie excelentă de interacțiune directă cu reprezentanții companiilor și de a afla detalii despre locurile de muncă disponibile, programele de internship, dar și despre proiecte de cercetare sau dezvoltare pe care le desfășoară aceste organizații. Companiile participante reprezintă diverse domenii de activitate, de la inginerie și IT, până la sectorul financiar și industrial, oferind astfel o gamă variată de oportunități pentru toți studenții, indiferent de specializările lor. Printre companiile care se află alături de noi și în această ediție se numără Continental, Nokia, Draexlmaier, Auchan, Atos, BCR, BRD, ING, Cognizant Mobility, DM, Hidroelecrica, Flex, Forvia Hella, Opswat și Yazaki.
„Am gândit acest târg pentru a facilita accesul studenților către viitorul lor, oferindu-le posibilitatea de a alege cele mai bune opțiuni pentru fiecare dintre ei. Ediția cu numărul 25 ne face să ne gândim invariabil la edițiile următoare pentru că ne dorim ca acest eveniment să crească și să ajute și generațiile viitoare de studenți”, a precizat Loredana Stanciu, coordonatoarea Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din UPT.
La organizarea evenimentului participă și organizațiile studențești, care au pregătit pentru vizitatorii din cele două zile de târg un „Chillzone by COSPol”, unde participanții se pot relaxa și lua parte la diferite activități în pauza lor din a căuta locul de muncă dorit.
Pentru informații suplimentare, vizitați site-ul oficial al evenimentului, www.zilelecarierei.upt.ro, dar și paginile:
- Facebook: https://www.facebook.com/ZileleCariereiUPT/
- Instagram: https://www.instagram.com/ccocupt/
- LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/ccoc-upt/

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE