Cu ocazia marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, studenții din anul întâi de la Departamentul de Asistență Socială din Facultatea de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara (UVT) au participat la o sesiune de informare organizată de Centrul Regional Timișoara împotriva Traficului de Persoane al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Centrul Social „Sfânta Maria” al Parohiei Ortodoxe Române Timișoara Fabric Vest. Evenimentul a fost organizat în cadrul Săptămânii prevenirii traficului de persoane (13 – 20 octombrie 2024) și a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare a studenților cu privire la problematica traficului de persoane în principalele sale forme de manifestare. Peste 80 de studenți au aflat care este este profilul traficanților de persoane și al victimelor, riscurile și implicațiile traficului de persoane, rolul și atribuțiile asistenților sociali în ceea ce privește prevenția fenomenului și intervenția socială pentru victime, precum și care sunt serviciile sociale care desfășoară activități în domeniul prevenției traficului de persoane și asistența victimelor. „Această acțiune de prevenție a traficului de persoane în rândul studenților este o continuare a unor inițiative anterioare care îi pregătesc pe viitorii specialiști în asistență socială să recunoască particularitățile acestui fenomen, riscurile la care pot fi expuse potențialele victime și să se familiarizeze cu atribuțiile și responsabilitățile asistenților sociali atât pe componenta de prevenție, cât și de protecție și asistență acordate victimelor unui astfel de trafic. Mulțumim partenerilor noștri, Centrul Regional Timișoara împotriva Traficului de Persoane al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Centrul Social „Sfânta Maria” al Parohiei Ortodoxe Române Timișoara Fabric Vest pentru colaborare”, a declarat Loredana Marcela Trancă, coordonatoarea evenimentului din partea Departamentului de Asistență Socială din UVT. |
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani