Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu” ̶ Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie
„Victor Babeș” ̶ Timișoara, Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” ̶ Timișoara.
Iată entitățile care colaborează pentru o serie de manifestări, inclusiv culturale, care marchează cei 50 de ani
de la fondarea primeia dintre ele. Acestor manifestări li s-a adăuga una: proiecții de filme artistice vechi.
Denumit „cinemavindek”, programul constă în două proiecții pe lună ale unor titluri aflate în domeniul public
(adică fără drepturi de autor), dar și, uneori, ale unor filme recente (cu licență).
După filmul cehoslovac „Extase” (1933), proiectat în 29 octombrie a.c., urmează filmul armean „Sayat
Nova” (1969), regizat de Serghei Parajanov. Filmul nu urmărește o narațiune lineară clasică. În loc să spună
povestea biografică a poetului armean Sayat Nova, Parajanov preferă să capteze etapele și emoțiile vieții
acestuia printr-o serie de tablouri stilizate.
„Sayat Nova” a fost controversat la lansare și cenzurat de autoritățile sovietice pentru subtextul său
religios și etnic, fiind inițial tăiat și redifuzat sub titlul „Culoarea rodiei”. Însă a fost redescoperit și apreciat
pentru unicitatea și curajul său artistic. Astăzi, este considerat unul dintre cele mai importante filme de artă
din toate timpurile, un testament al geniului lui Parajanov și al capacității sale de a crea un limbaj
cinematografic cu totul nou, rupt de realismul tradițional. Pentru cinefilii interesați de cinematografia de artă,
„Sayat Nova” este o operă indispensabilă și un exemplu de inovație în arta filmului.
Așadar – marți, 12 noiembrie, la ora 18, sunteți așteptați în Amfiteatrul B de la Spitalul Județean.
Invitat este scriitorul Marcel Tolcea.
. Filmele sunt din arhiva publicistului Doru Botoiu, coordonatorul programului „cinemavindek”.
Proiecția are o oră și 18 de minute, este subtitrată în românește și poate fi urmată de dezbateri.
Intrarea este liberă.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026