În doar câteva ore, la munte, zăpada a schimbat peisajul în stațiunea Straja, dar și în Parâng. Imagini și mici videoclipuri au fost postate de rețelele de socializare. Sunt semne bune, pentru iubitorii sporturilor de iarnă, spre bucuria administratorilor domeniilor schiabile, care, primesc iată, o mână de ajutor, de la cel de Sus. În cabane și vile se fac ultimele pregătiri pentru a primi turiștii cu oferte atractive, accesibile pentru fiecare buzunar.
Dacă stratul de zăpadă se va menține, este posibil ca noul sezon de schi 2024- 2025 să debuteze de Ziua Națională, la Straja. În ceea ce privește tarifele practicate pe domeniul schiabil, putem spune că sunt unele accesibile, mult mai mici, decât în alte stațiuni din țară.
Instalaţiile de transport pe cablu, acestea sunt funcţionale în totalitate. Odată cu inaugurarea sezonului de schi, va porni şi telegondola din Lupeni spre Straja.
Turiştii care doresc să urce în staţiunea Straja cu maşina, pot face acest lucru pe drumul judeţean care pleacă din Lupeni, carosabilul fiind în bună stare. Cei care preferă să ajungă în staţiune cu telegondola îşi pot lăsa maşinile în parcarea de la staţia de pornire a telegondolei, în Lupeni, sau în parcarea de la intrarea în Straja.

Potrivit ANM, în Carpaţii Meridionali şi Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, local semnificativ (de peste 10…25 cm). Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -6 şi 8 grade, au transmis meteorologii.

Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă, pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate. Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.). Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului