Târgoviște face un pas important către modernizarea gestionării deșeurilor prin instalarea primelor insule ecologice digitalizate. Aceste platforme, proiectate să faciliteze colectarea separată a deșeurilor, sunt amplasate deja în mai multe cartiere ale municipiului, începând cu microraionul XI, Vlad Țepeș. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), are o valoare de peste 7,5 milioane de lei. Fiecare dintre cele 100 de insule ecologice planificate va include cinci containere destinate colectării diferitelor tipuri de deșeuri: rezidual, plastic și metal, hârtie, sticlă și biodegradabil.
Un aspect inovator al proiectului este accesul digitalizat. Locuitorii vor utiliza cartele electronice pentru a folosi containerele, iar pentru cei mai tehnologi, va exista și o aplicație mobilă. Cartelele vor fi distribuite prin intermediul asociațiilor de proprietari sau pot fi ridicate de la Primărie în cazul imobilelor fără asociații constituite. La evenimentul de montare a primelor containere, desfășurat în cartierul Vlad Țepeș, au participat primarul Daniel Cristian Stan, viceprimarul Constantin Cozma, administratorul public Gabriel Boriga și șeful Direcției de Administrare a Patrimoniului Public, Ciprian Oprescu. Reprezentanții administrației au subliniat că acest proiect nu doar că va îmbunătăți colectarea deșeurilor, ci va contribui și la educarea locuitorilor în privința reciclării.
„Săptămâna aceasta a început montajul insulelor ecologe digitalizate. Este vorba de o nouă abordare pe ceea ce înseamnă colectarea deșeurilor. Discutăm practic de cinci modalități de colectare, avem deșeul rezidual, apoi biodegradabil, plastic și metal, hârtie și sticlă.
Accesul la aceste insule se va face pe bază de cartelă, care deja au început să fie distribuite târgoviștenilor. Este un proiect în două etape. În această fază vom instala 100 de insule digitalizate în municipiul Târgoviște, urmând ca undeva până la jumătatea anului viitor să instalăm încă 100 de asemenea insule.
Va putea fi utilizată și o aplicație pe telefon pentru deschiderea containerelor. Este foarte simplu. Sper să nu ne mai lovim de acea problemă în care containerele să fie răsturnate și așa mai departe.
Mai mult decât atât, se va cunoaște exact cine și ce depune. Cred că din acest punct de vedere, în ceea ce privește obiectivul de colectare selectivă a deșeurilor în municipiul Târgoviște este mult mai ușor de atins în această modalitate. Contractul este în valoare de 7,5 milioane de lei, finanțat prin PNRR.
Sper să terminăm foarte repede această primă etapă. Și pentru că toți suntem în această zonă, cred că e zona blocului 31D din Târgoviște, vreau să menționez și faptul că deja am lansat documentația, inclusiv pentru desființarea acestei centrale termice din spatele nostru, care arată foarte rău. Iar aici vom avea o parcare, cred că undeva la 40-50 de locuri de parcare care vor rezulta în urma demolării acestui fost punct termic.
Mai durează puțin până când vom face acest lucru. În orice caz, până când aceste containere vor deveni operaționale, există și pubelele vechi, astfel încât să poată fi, să nu ne trezim cu deșeurile aruncate pe lângă aceste pubele noi sau insule digitalizate. Deci vor merge în paralel”, a declarat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
All-on-4 vs. All-on-6 – Ce alegi când vrei o dantură completă și stabilă?
România are, în premieră, o Strategie Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025–2030
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Un pas important pentru turismul durabil în România
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Ți se potrivește o nuntă pe plajă în Halkidiki? Află de aici ce presupune mai exact și cum poți avea și tu parte de un eveniment de vis