După 24 de ani, așteptarea a luat sfârșit! Au început lucrările de extindere pe patru benzi a DN 71 Bâldana –Târgoviste, cea mai importantă rută de transport ce leagă județul nostru de capitală, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
”După ce au fost promisiuni peste promisiuni, iar guvernul de dreapta a tăiat acest obiectiv de la finanțare, acum vorbim despre fapte! Despre realitatea care demonstrează că implicarea, munca în echipă, atât la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, cât și efortul depus de parlamentarii PSD Dâmbovița la București, au dus la un rezultat excelent: DN 71 Bâldana –Târgoviște se va transforma într-un drum sigur și rapid pentru dâmbovițeni și nu numai!”, a precizat Corneliu Ștefan.














Valoarea investiției este de 1.000.000.000 lei, iar lucrările vor fi gata în aproximativ 27 de luni. Următorul pas este modernizarea DN 71 Târgoviște – Sinaia.
”Ca o scurtă concluzie: extinderea la patru benzi a DN 71 Bâldana –Târgoviște este un obiectiv ce va fi dus la îndeplinire cu succes. Pentru mine și echipa mea, promisiunile devin datorii ce se respectă până la ultimul cuvânt! Sau în cazul de față, până la ultimul kilometru de asfalt”, a mai adăugat Corneliu Ștefan.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviștenii pot scăpa de penalitățile la taxe și impozite dacă își achită restanțele până la 31 octombrie 2025
Nu mai accepta să te supui, dacă nu te simți bine în familia ta
Care sunt caracteristicile unei familii toxice. Control excesiv, manipulare, lipsa de empatie