A fost instalat noul echipament RMN la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște! De acum, pacienții pot beneficia de o modalitate modernă de diagnostic, neinvazivă, ce permite investigarea cu mare atenție a corpului.
Ce înseamnă asta? Un sistem de imagistică cu rezonanță magnetică Tesla se regăsește în Laboratorul de Imagistică și Radiologie, o investiție de aproximativ 5.500.000 lei din bugetul de stat și cel al Consiliului Județean Dâmbovița.

Pe scurt, cu ajutorul RMN-ului, datorită tehnologiei pe care o folosește, examinările vor fi mai scurte, iar calitatea imaginilor va fi mult mai bună. Mai exact, se vor putea face scanări de înaltă rezoluție, fără radiații dăunătoare și se pot descoperi din timp anumite probleme de sănătate, permițând medicilor Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște să intervină rapid cu tratamentul potrivit. Astfel, se poate preveni agravarea bolilor și normal, cresc șansele de vindecare.
“Vreau să le mulţumesc pentru susţinere parlamentarilor PSD Dâmboviţa, Carmen Holban, Titus Corlăţean, Radu Popa, Ioan Vulpescu şi Marian Ţachianu, care au depus un amendament la legea bugetului pentru anul acesta, prin care au fost alocaţi banii necesari pentru a achiziţiona echipamentele RMN şi mamograf. Știm și acționăm în consecință: investițiile în sănătate sunt întotdeauna de calitate!”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
All-on-4 vs. All-on-6 – Ce alegi când vrei o dantură completă și stabilă?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Adevărul despre moarte. Bob Monroe și experiențele sale de a ieși din corpul fizic