În perioada 5-13 decembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a desfășurat un nou control în centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice, în cadrul Campaniei Naționale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă, la centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități și în centrele destinate copiilor.
Obiectivele campaniei au constat în identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale ce reglementează relațiile de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor stabilite de legislația în vigoare.
S-a urmărit ca în cazul deficiențelor constatate să fie luate măsuri obligatorii pentru remedierea acestora. Pe de altă parte s-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor din aceste unități în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale, în domeniul relațiilor de muncă.
În cadrul campaniei, ITM Dâmbovița a controlat 13 angajatori, cu 19 puncte de lucru, iar pentru deficiențele constatate au fost dispuse 17 măsuri pentru remedierea neconformităților și au fost aplicate un număr de 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6000 de lei.
Printre principalele deficiențe constatate de inspectorii dâmbovițeni se numără faptul că angajatorii nu au respectat obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate, zilnic, de către fiecare salariat în parte, în funcție de orele de începere și de sfârșit ale programului de lucru.
O altă deficiență constatată frecvent a fost cea legată de faptul că angajatorii nu țin evidența orelor de noapte și nu au făcut dovada plății sporului de noapte, în cuantum de 25%.
În plus o parte dintre aceștia nu au transmis către ITM Dâmbovița informarea privind faptul că angajații prestează activități în intervalul orar 22.00 – 6.00. Subliniem că angajatorii care utilizează în mod frecvent munca de noapte au obligatia de a aduce la cunoștința inspectoratelor teritoriale de muncă acest fapt.
Nu în ultimul rând, în cazul mai multor angajatori, s-a depistat că aceștia nu aveau la punctele de lucru o copie a contractelor individuale de muncă ale salariaților, așa cum prevede Codul Muncii – „Angajatorul este obligat să păstreze la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariații care prestează activitate în acel loc.”
În perioada următoare, inspectorii ITM Dâmbovița vor verifica îndeplinirea de către angajatori a măsurilor dispuse în cadrul acțiunilor de control.
Lixandru Marius
Inspector Șef
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
O femeie a reușit să se salveze după ce a luptat 20 de ani cu o formă de cancer
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
O femeie a reușit să se salveze după ce a luptat 20 de ani cu o formă de cancer
Florian Colceag, antrenorul de genii: Când oamenii scapă de frică li se luminează mintea
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală