Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca obiectiv modernizarea și eficientizarea energetică a două cămine studențești din campusul universitar. Este vorba de căminele 4C și 7C cuprinzând după finalizarea lucrărilor 340 de locuri.
Modernizarea celor două cămine este parte a ideii de transformare a Complexului Studențesc din Timișoara în Campus Verde. Ideea unui campus al viitorului, inteligent și verde, a apărut încă înainte de intrarea în anul 2023 – centenarul Campusului Universitar Timișoara, când studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism a UPT au venit cu o nouă viziune de dezvoltare a acestuia, în ton cu vremurile de azi. Proiectul de urbanism stabilește două direcții transversale fundamentale prin temele „smart” și „verde” necesare a fi aplicate fiecărei propuneri. Propunerile vizează intervenții de la nivelul întregului campus reunit, inclusiv zona căminelor.
După ce, la începutul actualului an universitar, au început lucrările de modernizare la căminele 1C și 2C, noul proiect, al cărui contract de finanțare a fost semnat de ministrul Educației, Ligia Deca, și prorectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Simon Pescari, vizează căminele 4C și 7C, unde se are în vedere reamenajarea interioară, mărirea spațiului locuibil, transformarea camerelor în module de tip apartament a câte două camere, două băi și o chicinetă, modernizarea sistemelor de instalații HVAC și electrice, refacerea termosistemului în vederea reducerii consumului de energie, instalarea de surse de energie regenerabilă (panouri fotovoltaice, panouri termice, pompe de căldură).
„Asigurarea unor servicii suport de calitate, precum cele de cazare, joacă un rol esențial în îmbunătățirea rezultatelor academice ale studenților. În același timp, această inițiativă contribuie la întărirea dimensiunii sociale a învățământului superior, oferind tinerilor din medii defavorizate șanse egale de a urma studii universitare în condiții moderne și sigure”, a precizat Ligia Deca, ministrul Educației.
Proiectul, în valoare de peste 22 de milioane de lei, face parte din strategia UPT de a oferi studenților condiții de cazare de înaltă calitate și de a reduce impactul asupra mediului. Renovarea aprofundată a celor două cămine va duce la o economie de 50% în comparație cu consumul anual de energie pentru încălzire înainte de renovarea clădirii și o creștere cu 30% a economiilor de energie primară în comparație cu starea anterioară renovării.
„Semnarea acestui contract reprezintă, alături de fondurile obținute anterior, un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii noastre universitare și un angajament ferm pentru sustenabilitate și dezvoltare durabilă. Ne dorim ca studenții noștri să beneficieze de cele mai bune condiții de trai, iar campusul UPT să devină un model de eficiență energetică și un exemplu de Campus Verde”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
NATO testează extinderea Brigăzii Rapide în Europa de Est în timpul exercițiului din toamna anului 2025
Curs Operator Introducere, Prelucrare și Validare Date in Târgoviște
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene